Doza booster, obligatorie în certificatul Covid, pentru recunoașterea vaccinării la intrarea în țară
Vaccinarea anti-Covid este recunoscută la intrarea în țară doar dacă a fost administrată și doza booster, în cazul în care au trecut nouă luni de

Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, ”din motive de sănătate şi ordin”, a anunţat
Vaccinul anti-Covid va fi făcut în viitor doar o dată pe an, asemenea vaccinului antigripal, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Un vaccin care demonstrează
UPDATE: Cazul tenismanului Novak Djokovic a fost programat pentru luni dimineaţă, la ora locală 10:00, când va fi luată o decizie referitoare la eventuala sa
Peste 50 de percheziţii au loc, marţi, în Suceava şi Constanţa, inclusiv la două instituţii publice, într-un dosar ce ar viza eliberarea unor certificate de
Evoluția pozitivă a ratei de vaccinare la nivel global și menținerea flexibilității în piața muncii au contribuit la reluarea călătoriilor, astfel că numărul turiștilor care