Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul „consultări pozitive” pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret.
„Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridicate de cei doi președinți”, a declarat pentru presa rusă Aleksandr Darciev, ambasadorul Rusiei în SUA, care a condus delegația Moscovei la aceste discuții.
Ambele părți au constatat existența unor „elemente de iritare grave” în relațiile lor bilaterale, care – potrivit diplomatului rus- au fost moștenite de la Administrația anterioară a SUA, potrivit Agerpres.
Aceste elemente „trebuie eliminate de urgență pentru a consolida încrederea și a restabili pe deplin relațiile între cele două state”, a afirmat el, adăugând că, în perioada următoare, „se va lucra la inițiativele prezentate de părți pentru a se ajunge la noi acorduri la următoarea rundă de consultări”.
Darciev a subliniat importanța redobândirii în curând de către Rusia a controlului asupra clădirilor diplomatice confiscate în SUA, iar ambele părți au convenit să depună eforturi pentru a duce la bun sfârșit această problemă.
De asemenea, a fost discutată necesitatea asigurării unor servicii bancare și financiare nebirocratice pentru misiunile diplomatice ale ambelor țări.
În plus, negociatorii au subliniat că intensificarea contactelor între cetățeni și oameni de afaceri va permite restabilirea serviciilor de transport aerian între SUA și Rusia, lucru de care Moscova este foarte interesată.
Negocierile cu ușile închise, la care delegația americană a fost condusă de adjuncta asistentului secretarului de stat pentru Rusia și Europa Centrală, Sonata Coulter, au durat aproape șase ore.
Runda precedentă de consultări la nivel de experți de la Istanbul a avut loc pe 27 februarie, la două săptămâni după prima conversație telefonică între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump.
Rusia și SUA au avut, de asemenea, alte două reuniuni de normalizare a relațiilor bilaterale, în capitala saudită Riad.
(Citește și: „Ieftinirea petrolului afectează grav Rusia – Kremlinul ar putea pierde zeci de miliarde de dolari. Petrolul reprezintă jumătate din exporturile rusești”)
***