fbpx

27 ianuarie, 2025

Patru din zece copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau, în mai mică măsură, să urmeze un curs de calificare, conform unui studiu realizat de organizația World Vision Romania.

De asemenea, aproximativ jumătate din liceeni fac mai mult de o oră dus-întors până la școală, conform raportului “Bunăstarea copiilor din mediul rural”, 2024, amintește organizația non-guvernamentală.

Totodată, 2 din 10 copii (19%) din mediul rural nu sunt ajutați niciodată la teme, deoarece locuiesc în
familii în care majoritatea adulților au maximum 8 clase absolvite, potrivit aceluiași studiu, iar în același
timp 49% dintre părinți se declară nemulțumiți de progresul școlar realizat în ultimul an de copiii lor.

Eșec al României Educate, în rural


Motivele acestei alegeri a 41% din elevii de gimnaziu sunt diverse – sărăcia și dorința de a scăpa aceasta, cum își închipuie mulți dintre adolescenții din medii defavorizate care abandonează școala, dificultățile implicate de urmarea studiilor liceale în altă localitate (în cazul celor din rural) mai ales dacă este vorba de elevi săraci din rural, dar și preluarea modelelor din familie sau comunitate (unde părăsirea timpurie a școlii și plecarea la muncă în străinătate reprezintă traseul cel des adoptat).

Mai importantă chiar decât toate aceste motive este diferența uriașă de calitate dintre învățământul din urban și rural, confirmată la fiecare examen național și în continuă creștere.

Rezultatele obținute de elevii participanți la Evaluarea Națională din 2024, de exemplu, au fost mai slabe decât cele din 2023 – la Matematică nu au luat note de cel puțin 5 aproximativ 31,3% din candidați, în timp ce în anul anterior ponderea a fost de 24,6%.

În ceea ce privește mediile, un procent de 25,6% dintre elevi (39.195) au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022 și 23,8% în anul 2023.

Situația rămâne alarmantă în rural, autoritățile fiind total depășite în ceea ce privește soluțiile de redresare a sistemului de învățământ din comune. La matematică, aproape 50% din elevi nu au obținut nota 5.

(Citește și: Primul studiu privind impactul abandonului școlar din ultimul deceniu asupra economiei. Componentele socio-economice care duc la pierderea a 5,23% din PIB)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: