Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski (foto), a declarat marți că președintele rus Vladimir Putin nu și-a atins obiectivele militare în Ucraina și că țara sa și-a apărat independența.
„Putin nu și-a atins obiectivele. Nu a zdrobit poporul ucrainean. Nu a câștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face tot posibilul pentru a realiza pacea și dreptatea. Vrem pace – o pace puternică, demnă și durabilă”, a transmis liderul ucrainean, într-un mesaj video care coincide cu împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse asupra țării sale.
Volodimir Zelenski a mai declarat că Ucraina și-a apărat independența și nu există doar pe hartă.
Pe de altă parte, liderul de la Kiev i-a cerut omologului său american, Donald Trump, în timpul unui interviu acordat CNN, să rămână alături de Ucraina. Statele Unite „trebuie să rămână alături de o țară democratică care luptă împotriva unei singure persoane”, a declarat el, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin, în timpul interviului realizat la palatul prezidențial din Kiev.
El a apreciat că președintele american suficientă presiune asupra lui Vladimir Putin pentru a încerca să pună capăt războiului. „Nu putem să-i dăm pur și simplu tot ce își dorește. Pentru că vrea să ne ocupe. Dacă îi dăm tot ce vrea, vom pierde totul – noi toți va trebui să fugim sau să devenim ruși”, a adăugat Zelenski, potrivit Agerpres.
Reconstrucția țării, estimată la peste 500 miliarde de euro
Autoritățile de la Kiev, Banca Mondială, Uniunea Europeană și ONU estimează costurile reconstrucției de după război a Ucrainei la peste 500 miliarde de euro, în următorul deceniu, conform unui raport comun al acestora.
Acest document, care cuantifică anual pagubele provocate Ucrainei de la începutul invaziei ruse în 2022, este elaborat în comun de Banca Mondială, guvernul ucrainean, Comisia Europeană și ONU.
Cele mai afectate sunt sectoarele locuințelor, transporturilor și energiei, conform raportului, care acoperă cele 46 de luni dintre începutul invaziei ruse în februarie 2022 și decembrie 2025. Pagubele și necesitățile se concentrează în regiunile din apropierea liniei frontului și în marile zone urbane ucrainene, precizează raportul.
Cele mai semnificative nevoi pe termen lung vor fi concentrate în sectorul transporturilor (96 de miliarde de dolari sau 82 de miliarde de euro), sectorul energetic (77 de miliarde de euro), locuințelor (77 de miliarde de euro), comerțului și industriei (54 de miliarde de euro) și agriculturii (47 de miliarde de euro).
Regiunile Donețk (est) și Harkov (nord-est), unde se concentrează luptele în prezent, vor necesita eforturi semnificative de reconstrucție.
Pentru capitala Kiev – cu 3 milioane de locuitori și o suprafață puțin mai mică decât cea a Berlinului – reconstrucția este estimată la peste 15 miliarde de dolari, orașul fiind vizat frecvent de atacuri cu drone și rachete rusești.
Aliații occidentali ai Ucrainei au deblocat peste 400 de miliarde de dolari pentru ajutoare financiare, militare și umanitare de la începutul invaziei ruse, potrivit Institutului german Kiel.
Deocamdată, Ucraina utilizează cea mai mare parte a acestor fonduri în efortul său de război și pentru menținerea economiei sale pe linia de plutire.
Uniunea Europeană a aprobat în decembrie un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, pentru perioada 2026-2027, cea mai mare parte fiind destinată apărării sale, dar Ungaria, al cărei premier Viktor Orban este apropiat de Kremlin, a amenințat cu blocarea sa.
(Citește și: „Negocierile de pace, la 4 ani după ce Rusia a invadat Ucraina. Șeful Administrației prezidențiale de la Kiev: „Avansăm și ne apropiem de un moment în care toate părțile trebuie să ia decizii finale”)
***