22 aprilie, 2025

Bursa americană a început săptămâna cu scăderi considerabile, principalii indici bursieri ai Wall Street încheind ședința de luni puternic în teritoriul negativ, în contextul amplificării atacurilor președintelui american Donald Trump la adresa șefului băncii centrale americane, Rezerva Federală (Fed), Jerome Powell.

Atacurile ridică anumite semne de întrebare cu privire la independența Fed, iar ele vin în contextul în care un consilier important al președintelui american, Kevin Hassett, a declarat că administrația studiază posibile căi prin care mandatul de președinte al lui Powell, care expiră în mai 2026, să fie „terminat” mai devreme

Toți cei trei indici bursieri importanți au scăzut cu peste 2,3%, iar la un moment dat se înregistraseră declinuri și de peste 3%. Dintre cei 7 Magnifici, Nvidia și Tesla s-au depreciat cu peste 4,5%, iar cu o oră înainte de închidere declinurile erau de peste 6%. S&P 500 se situează încă peste nivelurile minime stabilite în debutul lunii, ceea ce menține pozitivă perspectiva unei reveniri – o pierdere a nivelurilor minime din 7 aprilie ar însemna încheierea perioadei de „digerare” a incertitudinii economice – exemplificată de evoluția laterală – și reaccentuarea volatilității.


Evitarea căderii indicilor în zona de unde a pornit raliul din ședința de miercuri, 9 aprilie, ar trebui să țină indicii pe tendința de revenire, care ar putea să se întindă la nivel calendaristic până spre jumătatea lunii mai. Problema pentru orice raliu peste nivelurile critice este că vânzătorii ar putea profita de fiecare ocazie ca să își lichideze din pozițiile riscante la prețuri (mai) avantajoase.

Marți, în pre-market, piața bursieră americană se tranzacționa în creștere cu aproape 1% pe toți cei trei indici principali, în timp ce piața de obligațiuni continua să fie vândută, cu dobânzile suverane pe 10 ani (costul de referință din economia americană și globală) pe creștere, la 4,42% de la 4,4% anterior. Totodată, dolarul și-a temperat evoluția descendentă după o scădere majoră în ședința de luni, cu un plus de 0,1% pe indicele DXY Index (un indice ce raportează valoarea dolarului la un coș de valute) și o scădere de 0,1% pentru euro în fața dolarului.

Presiune pe Fed

Într-o postare pe Truth Social, președintele Trump a avertizat că economia americană va încetini dacă Powell, pe care l-a numit „Domnul Prea Târziu, un mare ratat”, nu reduce imediat ratele dobânzilor. Este a doua declaraţie similară în ultima săptămână, preşedintele sugerând chiar că se analizează demiterea lui Powell, lucru confirmat de principalul consilier economic de la Casa Albă, Kevin Hassett.


În presa financiară și în cercurile investiționale se vorbește de ceva timp despre riscul ca Trump să încerce să îl demită pe Powell, ceea ce ar pune în pericol principiul independenței băncii centrale americane, numită chiar săptămâna trecută de ministrul de finanțe al SUA ca parte din „cutia de bijuterii” a SUA.

(Citește și: ”Ministrul de finanțe al SUA: „Negocierile comerciale vor merge rapid”. Strategia Washingtonului – tarifele sunt doar prima etapă”)

Cel de al doilea mandat al lui Jerome Powell la conducerea Fed se încheie în mai 2026, iar cel mai probabil Donald Trump încearcă doar să crească presiunea politică pe Fed, în condițiile în care o demitere a șefului Fed ar provoca volatilitate majoră în piețe.

În plus, WSJ a scris duminică că președintele american intenționează să pună orice declin economic ar putea să apară în următoarea perioadă din mixul de politici economice ale SUA pe seama lui Powell și a Fed, respectiv în seama refuzului de a scădea dobânzile.

În prezent, piețele se tranzacționează sub o serie de incertitudini majore:

  • Negocieri și înțelegeri comerciale, discuții care ar urma să înceapă mai serios în următoarele zile, având în vedere delegațiile care se duc la Washington pentru o obține avantaje comerciale sau excepții

  • Caracterul permanent sau temporar al anumitor niveluri tarifare

  • Faptul că anumite bunuri de larg consum (precum telefoane, laptop-uri, etc.) pot fi exceptate de la tarifele de 145% aplicate la importul de bunuri din China

  • Răspunsul Fed și al administrației la materializarea unei recesiuni

  • Precum și faptul că odată cu finalizarea planurilor tarifare sectoriale, după o eventuală aplicare a tarifelor pe semiconductori și produse farmaceutice, volatilitatea la nivelul politicilor economice s-ar putea tempera.

  • Totodată, impactul tarifelor asupra inflației rămâne și el să fie analizat mai adânc, în contextul în banca centrală a SUA, Fed, a semnalat că anticipează un puseu inflaționist puternic (rată anuală a inflației IPC la 3,5-4,0%), cu dublu tăiș, respectiv de factură recesionistă, la care nu intenționează să intervină cu tăieri de dobânzi.

Powell semnalează stagflație și dorința de a nu interveni, încă – Fed își joacă credibilitatea


În ceea ce îl privește pe Powell, este neclar în ce măsură poate fi el demis de șeful executivului american, în contextul în care Powell nu este doar un simplu șef de agenție independentă – Curtea Supremă a dat undă verde recent președintelui Trump într-un caz similar, în care administrația încearcă să dea afară doi angajați ai Partidului Democrat din două consilii ale departamentului pentru Muncă al SUA.

În răspuns la riscul să fie demis, Powell a declarat miercuri că nu crede că decizia se aplică și Fed-ului: „Este un caz despre care multă lume vorbește. Nu cred că asta se va aplica Fed-ului, dar nu știu (sigur). Este o situație pe care o monitorizăm îndeaproape”.

Powell a mai afirmat miercuri că independența băncii centrale „este pe larg înțeleasă și susținută la Washington și în Congres, acolo unde chiar contează”.

„Ideea este că doar noi ne putem lua deciziile și că vom lua aceste decizii bazându-ne pe cea mai bună analiză a datelor cu privire la cea mai bună modalitate de a ne atinge obiectivele mandatului nostru, în interesul poporului american. Acesta este singurul lucru pe care îl vom face. Nu vom fi niciodată influențați de niciun fel de presiuni politice. (…) Oricine poate să spună ce vrea. Nu e nicio problemă, dar vom face strict ce avem de făcut fără a lua în considerare factori politici sau orice alți factori exogeni”, a spus miercuri Powell, în cadrul unui eveniment organizat de Economic Club of Chicago.

Șeful Fed a mai afirmat miercuri că noile tarife vamale impuse de președintele Donald Trump sunt mai mari decât era așteptat și sunt probabile consecințe economice, inclusiv o inflație mai mare și o creștere economică mai lentă.

Tarifele sunt mai mari ca cele din anii 1930, afirmă Powell

Acesta nu a spus în clar că riscul este de stagflație, în contextul în care piața muncii încă nu dă semne de slăbiciune majoră, dar declarațiile domnului Powell echivalează cu recunoașterea unei perspective stagflaționiste asupra economiei și a unei relative inabilități de a acționa, cel puțin pe termen scurt. Pe de altă parte, Powell a spus anterior că banca centrală americană este într-o poziție bună pentru a răspunde la orice schimbări economice apar.

Powell a avertizat din nou că este încă prea devreme pentru a ști care ar trebui să fie răspunsul corect al băncii centrale. Anterior, președintele Trump îi sugerase să reducă ratele dobânzii.

Totodată, șeful Fed a spus că banca centrală americană trebuie să se asigure că o ajustare de tip „one-off a prețurilor” din cauza tarifelor nu trebuie lăsată să se transforme într-o serie de presiuni inflaționiste perpetue. De asemenea, Jerome Powell a spus că Fed este gata, oricând, în caz de criză, să furnizeze dolari lumii întregi prin liniile sale de swap valutar.

(Citește și: ”Primele consecințe ale războiului comercial SUA-China: Importurile Statelor Unite s-au prăbușit”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: