Add Your Heading Text Here

1 octombrie, 2020

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a comunicat miercuri omologului său francez Emmanuel Macron, într-o discuție telefonică, că orice încercare de a se amesteca în chestiunile interne ale Belarus țară suverană, este „inacceptabilă”.

„Poziţia de principiu” a Rusiei este că „toate încercările de a interveni în treburile interne ale unui stat suveran şi de a exercita presiuni asupra autorităţilor legitime sunt inacceptabile”, a informat preşedinţia rusă.

Conversaţia telefonică dintre cei doi şefi de stat a avut loc după întâlnirea de la Vilnius dintre preşedintele francez şi liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.


În Belarus au loc proteste săptămânale din 9 august, data alegerilor prezidenţiale controversate, al căror rezultat este contestat de opoziţie.

Emmanuel Macron urmăreşte o politică de dialog cu Rusia, poziţie care l-a pus uneori pe preşedintele francez în contradicţie cu aliaţii din UE. Recent însă, Macron a schimbat această politică, abordând linia mai dură a Germaniei, abordare care s-a vazut mai ales atunci când ministerul francez de externe a descris otrăvirea opozantul rus Alexei Navalnîi drept un „act criminal”. În ceea ce priveşte dosarul Belarus, preşedintele Macron a promis că va contribui la medierea crizei politice.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

„Obiectivul este o tranziţie paşnică, eliberarea celor care sunt în închisoare pentru opiniile lor politice şi organizarea alegerilor într-un cadru liber, sub supraveghere internaţională”, a declarat marţi şeful statului francez în Lituania, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: