Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, programul vizitei indică faptul că premierul român va petrece o oră și jumătate în compania omologului austriac, cei doi având planificate o întâlnire tete-a-tete, un prânz de lucru și o conferință de presă comună.
Potrivit informării transmise de Biroul de presă al Guvernului, premierul Grindeanu va participa apoi la o masă rotundă de afaceri româno-austriacă, găzduită de Camera Economică a Austriei, la discuții bilaterale cu reprezentanți ai companiilor austriece și va avea o întâlnire cu guvernatorul landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner.