17 septembrie, 2025

Președintele american Donald Trump a ajuns miercuri în jurul prânzului la castelul Windsor, fiind primit de familia regală în a doua sa vizită de stat în Regatul Unit (UK), care se derulează departe de Londra și de manifestații, conform agențiilor de presă.

Președintele american și soția sa, Melania, au fost întâmpinați de prințul moștenitor William și soția sa, Catherine, iar apoi au fost primiți de regele Charles al II-lea și de regina Camilla, potrivit Agerpres.

Strada principală din Windsor a fost umplută cu drapele britanice și americane cu acest prilej. Forțele de ordine sunt prezente în număr mare în orașul situat la circa 40 km vest de Londra.


Vizita de stat de două zile a început cu o desfășurare de fast regal și o ceremonie militară în care au fost implicați 1.300 de membri ai forțelor armate britanice.

A doua vizită de stat în UK pentru Donald Trump, o premieră. Politica este rezervată pentru ziua de joi

După salvele de tun, cele trei cupluri au participat la o procesiune în caleașcă, dar tot în incinta domeniului și nu pe străzile Londrei, cum s-a întâmplat cu prilejul vizitei de stat a președintelui francez Emmanuel Macron din iulie.

Vizita se derulează cu ușile închise, fără interacțiune cu publicul, în timp ce în Londra sunt organizate manifestații anti-Trump.

După dejunul privat cu familia regală, cuplul Trump a depus flori la mormântul reginei Elisabeta a II-a, decedată în septembrie 2022, în capela St George. Aceasta l-a găzduit pe Donald Trump în prima sa vizită de stat în 2019.

O defilare aeriană, aliniind în mod inedit avioane de luptă F35 britanice și americane, și patrula acrobatică Red Arrows, a precedat tradiționalul banchet regal cu circa 150 de invitați.


Cea de a doua zi a vizitei, joi, va fi consacrată mai mult politicii și se va derula în principal la Chequers, reședința din afara Londrei a prim-ministrului Keir Starmer.

Cei doi lideri au programată și o conferință de presă.

La sosirea în Marea Britanie, președintele american a declarat reporterilor că iubește această ţară. „Este un loc foarte special”, a spus el.

În același timp, Marea Britanie speră că vizita va consolida „relația specială” cu SUA.

Principalele anunțuri așteptate pe plan economic

Guvernul britanic condus de Keir Starmer este actualmente fragilizat și aflat în plină criză politică, mai relatează AFP, care adaugă că Starmer încearcă să profite de vizita lui Donald Trump pentru a face mai multe anunțuri, de la acorduri în domeniul tehnologiei până la investiții americane.


Iată principalele anunțuri așteptate:

Microsoft

Grupul american va investi 30 de miliarde de dolari pe o perioadă de patru ani, jumătate din această sumă fiind destinată cloud computingului (informatică la distanță) și inteligenței artificiale, iar restul fiind dedicat operațiunilor existente ale companiei. Acest angajament de amploare îi va permite, în special, să „construiască cel mai mare supercalculator din țară”.

Google

Gigantul tech va investi 5 miliarde de lire sterline în doi ani în Regatul Unit, în special într-un centru de date și în cercetarea și dezvoltarea din această țară, care include Google DeepMind, laboratorul său de AI.

Stargate UK

Compania britanică Nscale, pionierul american al AI generativ OpenAI și compania americană Nvidia, lider în domeniul semiconductorilor, vor crea în nord-estul Angliei o versiune a programului internațional de investiții Stargate, numită Stargate UK. Potrivit guvernului, scopul este de a dezvolta o platformă „pentru a implementa tehnologia OpenAI pe o infrastructură suverană în Regatul Unit”. Stargate este un proiect gigant condus de OpenAI cu sprijinul unor parteneri precum SoftBank, Oracle, Microsoft, MGX și Nvidia, care vizează investiții de până la 500 de miliarde de dolari în infrastructuri de IA până în 2029 – există deja proiecte în Texas, Emiratele Arabe Unite și Norvegia.

Parteneriat tehnologic

Londra și Washingtonul urmează să semneze un parteneriat – ale cărui contururi sunt încă neclare – pentru a stimula cooperarea tehnologică în domeniul AI, al cuanticii și al energiei nucleare. Această colaborare ar trebui să permită, în special, utilizarea computerelor cuantice (supercalculatoare) în domeniul sănătății, al apărării sau al finanțelor. NASA și Agenția Spațială a Regatului Unit intenționează, de asemenea, să dezvolte modele de AI pentru a sprijini misiunile științifice și de explorare.

Parteneriat nuclear


Același acord vizează, de asemenea, accelerarea termenelor de autorizare și validare a proiectelor nucleare între cele două țări și consolidarea programelor experimentale privind tehnologia promițătoare a fuziunii. Companiile americane X-Energy și Centrica au anunțat construirea a maximum 12 reactoare modulare avansate în Anglia. Compania americană Holtec, compania franceză EDF și compania britanică Tritax vor lansa un proiect de centre de date alimentate de reactoare modulare mici.

Servicii financiare

Mai multe societăți financiare americane, precum Bank of America sau S&P, au anunțat investiții în Regatul Unit, care ar trebui să permită crearea a 1.800 de locuri de muncă în Londra, Edinburgh, Belfast și Manchester. Citigroup va investi 1,1 miliarde de lire sterline (1,27 miliarde de euro) în Regatul Unit, iar furnizorul de servicii de plată online PayPal va investi 150 de milioane.

Taxe vamale

Guvernul britanic spera să ajungă la un acord cu Washingtonul privind taxele vamale aplicate whisky-ului (10%) și oțelului (25%), dar acest optimism pare să se fi estompat.

(Citește și: ”Marian Jean Marinescu: Europa are nevoie de energie nucleară – sper ca România să fie prima țară din UE care introduce reactoarele nucleare modulare”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: