7 ianuarie, 2026

Marina americană a confiscat miercuri petrolierul sub pavilon rusesc Marinera (fostul Bella 1) în Atlanticul de Nord. Ulterior, forțele americane au confiscat și un alt petrolier fără pavilion, de tip „dark fleet” în regiunea Caraibelor.

Confiscarea petrolierului Marinera a fost subiectul principal al acestei zile, având în vedere că un submarin și nave de război rusești se află în apropiere, ceea ce crește riscul ca situația să scape de sub control, după ce Moscova a avertizat în ultimele zile administrația Trump să nu atace petrolierul.

De asemenea, Comandamentul Sudic al SUA (SOUTHCOM) a scris pe X că forțele americane „au confiscat un petrolier fără pavilionul vreunui stat, sancționat, de tip „dark fleet”, fără incidente”. SOTHCOM a declarat că „nava interceptată, M/T Sophia, opera în apele internaționale și desfășura activități ilicite în Marea Caraibelor. Garda de Coastă a SUA escortează M/T Sophia în SUA pentru soluționare finală.”


SOUTHCOM a încheiat postarea amintind de Doctrina Donroe: „Prin Operațiunea Southern Spear, Departamentul de Război este neclintit în misiunea sa de a zdrobi activitatea ilicită din emisfera vestică. Vom apăra patria noastră și vom restabili securitatea și puterea în toate cele două Americi.”

Petrolierul rusesc, denumit inițial „Bella 1”, se află sub sancțiuni americane din 2024 pentru presupuse legături cu Iranul și cu gruparea șiită libaneză Hezbollah. După ce a fost redenumit recent „Marinera”, acest petrolier a arborat pavilion rusesc. Nava a fost localizată miercuri dimineață în zona economică exclusivă a Islandei, conform datelor de monitorizare a traficului maritim.

Acest petrolier era urmărit de Garda de Coastă a SUA încă din 21 decembrie, în timp ce se deplasa fără încărcătură spre Venezuela. Statele Unite au anunțat la sfârșitul lunii decembrie, înainte de capturarea președintelui Nicolas Maduro la Caracas, impunerea unei blocade navale în jurul Venezuelei împotriva petrolierelor sancționate de SUA. De atunci, marina militară americană a capturat trei petroliere care navigau în apele internaționale.

Reacția Rusiei

„În conformitate cu Convenția ONU din 1982 privind dreptul maritim, libertatea de navigație se aplică în marea liberă și niciun stat nu are dreptul să folosească forța împotriva navelor înregistrate în mod corespunzător în jurisdicțiile altor state”, a declarat ministerul transporturilor într-un comunicat.

Într-o declarație emisă marți către Tass, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei afirmase că nava opera în deplină conformitate cu dreptul maritim internațional și că era supusă unei atenții sporite din partea SUA și NATO, care era „disproporționată față de statutul său pașnic”.


Cititi si: SUA au confiscat un petrolier în largul coastelor Venezuelei. Prețul petrolului a crescut imediat

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: