VIDEO Silviu-Iulian Coșa, Comisia pentru Buget, Finanțe din Senatul României: Economia românească s-a dezvoltat „cu spatele la piețele externe”

Capitalul românesc traversează o etapă de maturizare: este mai rezilient, mai bine capitalizat și mai prezent în economie decât în trecut. Datele arată clar această consolidare: firmele cu capital autohton au cea mai redusă rată a insolvenței dintre toate categoriile, capitalurile proprii au crescut cu 38% în ultimii doi ani, iar numărul de angajați a avansat cu aproximativ 40.000, în timp ce companiile multinaționale au stagnat.

Cu toate acestea, există o vulnerabilitate structurală majoră: capitalul românesc domină în sectoare orientate spre piața internă — construcții, transporturi, energie —, dar rămâne slab în industria prelucrătoare și în tehnologie, adică exact domeniile care generează exporturi și competitivitate externă. Cu alte cuvinte, economia românească s-a dezvoltat „cu spatele la piețele externe”, susține Silviu-Iulian Coșa, membru în Comisia pentru Buget, Finanțe din Senatul României.

Declarațiile au fost făcute la la conferința „Capitalul autohton al României – nivelul următor: marile companii competitive la nivel regional şi european și politicile economice de stimulare”, organizată marți, 26 mai de CursDeGuvernare, la Parlamentul României.

Soluțiile identificate de el vizează tocmai corectarea acestui dezechilibru. Prima și cea mai importantă este predictibilitatea fiscală: fără reguli stabile și fără schimbări bruște de taxe, mediul de afaceri nu poate investi pe termen lung. A doua direcție este accesul la finanțare, în condițiile în care firmele românești rămân subcapitalizate și au un acces redus la credit. Instrumente precum Ordonanța 8/2026, Banca de Investiții și Dezvoltare sau extinderea rolului Eximbank pot susține investițiile în sectoarele strategice și exportatoare.

În paralel, stimulentele pentru cercetare, inovare și tehnologie — inclusiv schema TechUp România — sunt esențiale pentru a muta capitalul autohton către industrii cu valoare adăugată mare. În fine, dezvoltarea pieței de capital trebuie accelerată, astfel încât antreprenorii români să găsească finanțare în țară, nu în alte piețe europene. Miza este clară: transformarea capitalului românesc dintr-un actor puternic local într-un campion regional și internațional.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

• Sectorul privat nu îmi este unul necunoscut. Cu mulți ani în urmă, la începutul anilor ’90, am fost și eu acolo, după care am schimbat tabăra — am trecut de cealaltă parte a forței.

• M-am obișnuit să mă uit peste cifre. În primul rând, 30 de miliarde de euro — acesta a fost deficitul comercial al României pe primele 11 luni ale anului trecut. Exporturile au crescut cu vreo 3,9%, importurile cu 2,6%. Este o ameliorare, dar nu este suficient. Au fost și factori arbitrari în această perioadă și, dacă vom continua în acest ritm, în mod sigur vom rezolva deficitul bugetar în vreo 20 de ani, cel puțin.

• În al doilea rând, 71,7% — cam acestea sunt exporturile noastre care merg în Uniunea Europeană. Suntem foarte dependenți de Uniunea Europeană, de piața unică, ceea ce înseamnă, pe de o parte, un lucru bun — suntem integrați în această piață —, pe de altă parte, înseamnă că suntem expuși la fiecare șoc pe care piața respectivă îl înregistrează.

• În al treilea rând, o a treia cifră: 53% — aceasta este ponderea companiilor cu capital privat românesc în topul celor mai mari 5.000 de firme din țară, ca pondere numerică. Dar și aici există, bineînțeles, o problemă, pentru că firmele noastre, chiar dacă sunt multe, au o forță economică relativ redusă.

• De exemplu, primele 25 de companii din economie produc undeva la 20% din PIB, marea majoritate fiind cu capital străin. Dacă ar fi să traduc aceste cifre, aș spune că avem o bază antreprenorială autohtonă largă, dar subcapitalizată. Capitalul românesc câștigă însă teren: generează 54% din veniturile totale ale economiei și 67% din profituri, conform unei analize bilanțiere a declarațiilor depuse la Registrul Comerțului în perioada 2022–2024.

• Rata de insolvență este mai redusă — cea mai mică din toate categoriile. De asemenea, capitalurile proprii s-au consolidat cu 38% în ultimii doi ani, iar numărul de angajări din întreprinderile cu capital românesc a crescut cu vreo 40.000, în timp ce la multinaționale a cam stagnat în ultima perioadă.

• Totuși, dacă ar fi să facem o mapare în momentul de față — și am ținut cont de faptul că în construcții capitalul autohton generează peste 70% din afaceri, în transporturi și depozitare peste 60%, în energie peste 40%, în industria prelucrătoare suntem doar undeva la sub 20% (18%), iar în IT&C undeva la 20% —, această hartă reală ne spune că al nostru capital autohton este puternic acolo unde piața este preponderent internă — construcții, transporturi — și unde mai intervin eventual și companiile de stat, însă suntem slabi în industria prelucrătoare și în tehnologie, adică tocmai în sectoarele care produc pentru export. Ne-am dezvoltat cu spatele la piețele externe, am putea spune din acest punct de vedere.

• Totuși, capitalul românesc nu mai stă acasă — și aici este și un lucru bun, și un lucru mai puțin bun. Capitalul românesc a început să cumpere companii dincolo de graniță. Anul 2025 a fost anul cu cele mai multe tranzacții externe ale antreprenorilor români: de la lanțuri de retail preluate din Grecia, distribuitor de produse petroliere în Bulgaria, clinici medicale în Moldova, distribuitor de bunuri de larg consum în Ungaria, telecomunicații în Spania, Portugalia, Italia, Belgia, până la un antreprenor român care a cumpărat chiar un club de fotbal într-o țară europeană.

• Migrația capitalului este normală și este bine că există români cu această forță economică să achiziționeze afaceri în alte zone ale UE. Pe de altă parte, este o problemă, pentru că, dacă în România lipsa de predictibilitate și birocrația vor continua, capitalurile vor migra — și nu acolo unde fiecare român are nevoie de ele, în România —, ci pe piața europeană, în primul rând, și poate chiar mai departe.

• Ce s-a făcut, ce ar mai fi de făcut în domeniul acesta? Poate că latura politică a intervenției mele se va simți mai mult aici. Îmi cer scuze — nu pot să fac abstracție de modul în care formațiunea sau coaliția din care fac parte vede lucrurile.

• Aș rezuma ce este de făcut la vreo patru direcții. În primul rând, primul lucru pe care l-am auzit în ultimii 30 de ani în orice discuție cu un antreprenor este predictibilitatea fiscală. Articolul 4 din Codul Fiscal cere deja un preaviz — să-i zic așa — de șase luni la orice modificare.

• Regula este însă încălcată sistematic de către Guvern prin emiterea de ordonanțe de urgență — nu din rea-voință, ci pentru că de fiecare dată este necesară o stabilizare a pacientului, care este mai importantă decât orice. Ca și în medicină, în momentul în care lucrurile tind către un deces al pacientului, el trebuie în primul rând stabilizat. Or, din punct de vedere fiscal-bugetar, această stabilizare presupune ordonanțe de urgență cu prevederi care încalcă chiar ceea ce Codul Fiscal spune și, practic, afectează destul de serios predictibilitatea.

• Singura soluție, dacă este să ne uităm la 2025–2026, este să fim serioși, să respectăm ceea ce ne-am asumat. În momentul în care stabilim anumite ținte bugetare, să le respectăm; în momentul în care stabilim anumite politici bugetare, să ne ținem de ele, astfel încât să nu generăm dezechilibre foarte mari în viața economică și, în felul acesta, să asigurăm legislativ o predictibilitate pentru agentul economic.

• Dacă reușim să rămânem predictibili, ar fi un lucru extraordinar — chiar dacă fluctuațiile politice, cel puțin din ultima vreme, nu ne îndreptățesc să fim foarte optimiști. Pe lângă predictibilitate, aș menționa sprijinul pentru companii. Gradul de intermediere financiară al României este de doar 24% din PIB în 2024 — de vreo 3 ori sub media UE. Activele bancare totale reprezintă 52% din PIB, față de peste 90% în Polonia, Croația și chiar mai mult în Cehia. Deficitul de finanțare al IMM-urilor este apreciat la undeva 26% din PIB; 36% dintre microîntreprinderi și 14% dintre IMM-uri raportează acces insuficient la credit. 10% dintre companiile române sunt constrânse financiar, față de vreo 6% — media UE. De asemenea, antreprenorul român se finanțează disproporționat prin credit comercial — de la firmă la firmă —, în loc de credit bancar.

• Vestea bună este că Guvernul a recunoscut problema. Ordonanța 8 din 2026, intrată în vigoare în martie, mobilizează un pachet apreciat la 5 miliarde de euro până în 2032, prin care să intervină pe anumite direcții. Pe de o parte, este vorba de un instrument nou pentru investiții strategice de peste un miliard de lei — premieră în România. Este vorba de grant sau credit fiscal pe șapte ani pentru industria prelucrătoare în sectoarele cu deficit comercial, adică exact zona în care noi suntem slabi în momentul de față în relațiile externe.

• Este vorba de schema TechUp România, cu o reducere de 200% pentru cercetare și tehnologii înalte, pentru proiecte de între 5 și 10 milioane de lei; credit fiscal pentru cercetare, dezvoltare și inovare — o premieră în legislația românească; operaționalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, susținerea cu încă un miliard de lei alocat în 2026 și încă un miliard suplimentar pentru Eximbank în perioada 2026–2030, pentru credit la export și investiții externe ale companiilor românești.

• Pe hârtie, aceasta ar reprezenta o premieră, căci ar constitui o politică industrială coerentă. Acum, riscurile reale sunt cel puțin trei. Pe de o parte, implementarea — schemele se elaborează într-un interval de 90 de zile; ne apropiem deja de sfârșitul acestui interval, însă situația politică este cea pe care o cunoaștem cu toții. Ele vor continua să depindă de hotărârile de guvern ulterioare, ceea ce înseamnă că între textul ordonanței, intențiile foarte onorabile și banii care ajung efectiv în economie să susțină antreprenoriatul există un anumit grad de incertitudine.

• De asemenea, tot în acest domeniu, aș menționa predictibilitatea. Un pachet pe cinci ani își poate rata scopul dacă peste un an sau doi ani se schimbă ceva. De asemenea, vorbim de coerență. Italia, Franța, Polonia au anumite instrumente de politică economică pe care le-au implementat într-un mod mult mai coerent.

• De altfel, coerența este un lucru care a lipsit întotdeauna în România: în agricultură avem politici foarte fragmentate, fără coerență și fără un obiectiv unitar. În turism — și îmi permit să spun, fiind din Constanța — nu există o viziune unitară nici măcar la nivelul agenților economici care activează în acest domeniu. Piața financiară merită, bineînțeles, mai multă atenție tot din perspectiva reglementării și a coerenței — jocurile de noroc și așa mai departe. Pare că uneori superficialitatea este una dintre constantele guvernanței economice, cel puțin la noi.

• Mai este o problemă: bursa ca instrument de capitalizare. 2025 a fost într-adevăr cel mai bun an din istoria Bursei de Valori. Au fost atrase mai multe finanțări, capitalizarea a crescut, fondurile de pensii din Pilonul 2 au raportat la sfârșitul anului o cifră record — 200 de miliarde de lei —, cu un randament de aproape 20%, din care vreo 50 de miliarde sunt plasate în acțiuni, în mare parte la BVB.

• Aici apar câteva probleme care ar trebui anticipate de legislativ. Pilonul 2 va crește atât de repede încât, în câțiva ani, este posibil să devină prea mare pentru a putea finanța listările de talie mică și mijlocie — adică exact segmentul în care se află majoritatea companiilor antreprenoriale românești. Este nevoie de un cadru care să stimuleze listările, să dezvolte Pilonul 3 și fondurile de investiții deschise, să adâncească piața de capital, astfel încât generația următoare de antreprenori români să găsească finanțarea acasă și nu la Frankfurt sau la Varșovia.

• De asemenea, aș menționa și un filtru pe ceea ce înseamnă achizițiile strategice. Aici, în martie 2026, Ordonanța 17 a intervenit, urcând pragul de notificare de la 2 la 5 milioane de euro, reducând taxa de examinare și impunând restituirea taxei atunci când termenele nu au fost respectate de către stat. Totuși, mai rămân anumite probleme asupra cărora ne-am putea apleca cu toții: investițiile intra-UE, care sunt în continuare supuse aceluiași regim; evaluarea — faptul că aceasta este exclusiv de securitate și ordine publică, și nu economică —, lipsind anumite criterii esențiale pentru un screening serios, cum ar fi reciprocitatea, transparența beneficiarului real și sursa fondurilor.

• Aici, Parlamentul, așa cum am spus, ar trebui să vină cu a doua parte a reformei, care să trateze și aceste probleme, ținând cont și de restricțiile care rezultă din apartenența noastră la piața unică.

• Îmi permit să închei cu o observație: avem pentru prima dată în 30 de ani un strat de antreprenori care pot juca regional, care sunt suficient de puternici. Avem pentru prima dată niște instrumente de stat care să îi sprijine — cel puțin pe hârtie, cel puțin au fost identificate și puse la lucru. Întrebarea este dacă statul român are disciplina și determinarea să ducă la capăt ceea ce a promis.

Q&A

Radu CRĂCIUN: Vedeți perspectiva unor modificări semnificative ale politicii fiscale în continuare, în contextul în care configurația politică se va schimba?

Silviu-Iulian COȘA: Aș fi foarte, foarte bucuros să știu răspunsul — chiar dacă nu vi l-aș oferi, măcar să-l cunosc. Se spune în politică: să ne gândim la oameni, nu la cifre. Din păcate, lumea de astăzi funcționează pe bază de cifre. În momentul în care nu vom reuși să respectăm tot ceea ce ne-am asumat față de stabilitatea bugetară, în mod sigur lucrurile nu vor merge bine. Deficitul va ieși în afara celui pe care ni l-am asumat în acel plan pe șapte ani și, în acel moment, există posibilitatea ca, printre măsurile adoptate, să fie și unele care omoară predictibilitatea fiscală. Nu o spun pentru că îmi doresc asta, nu o spun pentru că formațiunea din care fac parte își dorește acest lucru. Dimpotrivă, noi am inclus un amendament la Codul Fiscal prin care, într-un anumit an, nu se introduceau noi taxe și impozite, iar Guvernul aflat încă în funcție a spus-o încă de la sfârșitul anului trecut: nu se vor produce modificări în acest sens. Ce se va întâmpla depinde de cât de disciplinați vom reuși să fim ca țară, ca guvernare — depinde de cât de mult ne vom asuma ceea ce la sfârșitul lui 2024 ne-am asumat: acel plan de stabilizare bugetară pe șapte ani.

Radu CRĂCIUN: Și dacă ne uităm la primele patru luni, vi se pare că suntem pe drumul corect?

Silviu-Iulian COȘA: Dacă ne uităm la primele trei luni, da — cifrele spun că suntem sub deficitul de anul trecut, suntem în parametri. A fost și problema adoptării bugetului pe 2026 cu oarecare întârziere. Un lucru foarte bun este faptul că anul trecut și anul acesta au fost plătite facturile restante din toate programele investiționale — lucru care nu se întâmplase într-o perioadă anterioară. Din câte știu, inclusiv rambursările de TVA către agenții economici — folosite anterior ca instrument de politică fiscal-bugetară, adică am trăit o perioadă în care vreo șase luni nu s-au făcut rambursări tocmai pentru ca cifrele bugetare de la sfârșitul anului să dea bine — merg acum în termenul și în parametrii legali.

Din acest punct de vedere, lucrurile sunt în momentul de față pe traiectoria stabilită.

Transmisia video integrală a conferinței poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

PARTENER INSTITUȚIONAL

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Senatul României

PARTENERI

TRANSAVIA

ROPEA

GRAMPET GROUP

BCR

Electrica S.A.

Asociația Cronica Europeană