VIDEO Sergiu Neguț, cofondator, FinTechOS: Antreprenoriatul românesc are un deficit de capital și competențe

23 aprilie, 2026

Sergiu Neguț, cofondator FinTechOS și președinte Romanian Business Leaders, a declarat că antreprenoriatul românesc rămâne subdezvoltat în raport cu Europa Centrală și de Est, cu mai puțini antreprenori, firme mai mici și o dependență ridicată de autofinanțare. „Sunt mai puțini antreprenori, care fac mai puține firme, pe care le cresc mai încet, cu mai puține resurse externe”, a spus el.

Explicațiile au fost oferite la Conferința ”Finanțarea Dezvoltării: (re)capitalizarea României și utilizarea tuturor instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată de CursDeGuvernare – în paralel cu criza politică – la Parlamentul României, Comisia de Buget-Finanțe din Senat, în data de 22 aprilie.

Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

Neguț a subliniat că România are un deficit de capital acumulat: „disponibilitatea de capital intern este de multe ori mai mică”, iar dezvoltarea economică depinde de investiții pe termen lung, nu doar de muncă.

El a avertizat că dezvoltarea pieței de capital și a investițiilor private în România depinde de politici mai ambițioase decât simpla permisiune acordată fondurilor de pensii de a investi în private equity și venture capital.

„Italia nu e chiar cea mai luminoasă țară de încurajare a antreprenoriatului tehnologic și așa mai departe, dar cu toate astea, la ei, fondurile de pensii au stimulente fiscale dacă depășesc 5% din active plasate în private equity și venture capital, și încă un set de stimulente, tot fiscale, dacă depășesc 10% din active plasate acolo. De ce? Pentru că oamenii s-au uitat de mai multă vreme că în economiile care au o acumulare bună și o performanță bună a fondurilor de pensii, o parte mai mare este băgată în investiții private și nu doar păstrată în investiții cu risc ultra-mic și așa mai departe”, a precizat Neguț

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Ca să stăm un pic de vorbă despre ce a zis Dan (Bădin) înainte, acum o să îmi pun pentru o secundă pălăria de președinte la Romanian Business Leaders și o să vă zic că am făcut și noi o analiză. Am lucrat foarte mult împreună cu Iancu Guda, care are și el o pasiune în chestiunea asta, să analizăm parametric ce face antreprenoriatul românesc și pe unde nu seamănă cu antreprenoriatul din țările acestea central-europene de care vorbeam mai devreme, ca să nu zicem neapărat de media europeană. Și am constatat că da, sunt mai puțini antreprenori, care fac mai puține firme, pe care le cresc mai încet, cu mai puține resurse externe și așa mai departe.

Dar vestea bună e cumva — acum n-am cifrele la mine, dar m-a provocat un pic Dan mai devreme — pentru că reiese că la fiecare din segmentele astea: la formare de antreprenori, la inițiere de firme noi, la cât îi ia unei firme să ajungă la un milion de euro cifră de afaceri, cât este rata de atingere a milionului de euro cifră de afaceri pentru firmele care au fost înființate acum 10 ani, cât din firmele astea reușesc să folosească orice altă formă de finanțare alta decât autofinanțarea și banii de la acționari — adică împrumuturile de la acționari — constați că lucrurile stau foarte prost, dar poți să și măsori un gap, care poate fi acționabil.

O problemă de care ne-am lovit noi — și am șușotit un pic între noi când am analizat datele la momentul respectiv — este în ce măsură datele astea sunt distorsionate de niște lucruri care schimbă structura statisticii. Eu când eram mic am citit o carte foarte subțire și foarte bună despre statistică, care se chema How to Lie with Statistics. Cartea asta, apropo, e scrisă în 1954 — ca să ne dăm seama despre ce vorbim — și are o dedicație superbă: To my wife, for good reason. Deci asta e o carte care, până la urmă, spune: de fiecare dată când găsești niște date statistice care au o explicație, gândește-te că s-ar putea să existe și alte explicații mai simple.

Și am să mă uit fix la autofinanțare. Cum o să arate autofinanțarea în 2026 față de 2025? Și eu am niște predicții. Cum o să arate împrumuturile acționarilor pentru firmele lor, pe statistici, în 2026 față de 2025? De ce? Pentru că e simplu — dacă tu ai un impact fiscal masiv care crește impozitarea dividendelor cu 60% de la 1 ianuarie 2026, o mare parte dintre antreprenori vor avea un comportament diferit de distribuire a dividendelor la începutul anului 2026, pentru tot ce înseamnă dividende nedistribuite din ultimii ani. Mulți dintre antreprenori o să lase o mare parte din sumele alea în companie sub formă de finanțare, sub formă de împrumut acționar. Că nu o să vrea să îi ia acasă — o să vrea să continue să folosească asta în beneficiul companiei. Asta o să dea un vârf de încasări de impozite din dividende, probabil nerepetabil, dacă aș face bugetare — mai precis la nivelul primului trimestru din 2026. Deci sunt o mulțime de lucruri.

Apoi, te uiți la structura firmelor. În momentul în care începi să încaleci PFA-urile, din diverse puncte de vedere fiscal, ce se întâmplă? Asta accelerează crearea de micro-întreprinderi ca substitut de vehicul pentru prestarea muncii. Cum distingi între micro-întreprinderile care sunt substitut și micro-întreprinderile care sunt legitime și ar fi fost create în orice fel de situație? Nu prea poți distinge, că e foarte greu să o faci statistic.

Dar poți să constați faptul că dacă începi să limitezi numărul de micro-întreprinderi pe cap de persoană, mai reduci impactul ăla. Dar la cât îl reduci? Deci toate lucrurile astea — trebuie să ne uităm, dacă ne apucăm să facem niște statistici, să vedem că și cifrele noastre, și vestea proastă este că și cifrele ălora cu care ne comparăm, sunt și ele influențate de niște măsuri administrativ-fiscale care induc comportamente diferite de alea așteptate. Adică oamenii iau niște măsuri cu un anumit scop — gen să crească încasările la buget din impozitul pe dividend, să îl aducem la același nivel cu impozitul pe orice altceva — dar impactul este că ai un vârf de schimbare care îți strică cifrele.

Adică eu, dacă aș fi statistician, cu mare necaz m-aș uita la gesturi de genul ăsta, pentru că nu îmi mai permit să am predictibilitate pe seturi de date — trebuie să ajustez datele ca să pot să mă joc cu ele în continuare și să scot ceva inteligent din ele. De ce? Pentru că dacă aș fi statistician, aș avea prea mulți outlieri într-o populație ca să îi pot separa într-un mod eficient și să pot să trag de acolo niște concluzii. Și cred că bucata asta de lipsă de claritate, de predictibilitate, de trasabilitate, e o problemă în momentul în care ne uităm la datele de la noi.

Acum, revenind la povestea mea cu vitaminele și cu ce vrem noi să facem — mai avem o chestiune în care statistica ne bucură. Statistic, PIB-ul per capita — sau ce facem noi aici în România — față de unde am plecat acum 20 de ani arată spectaculos. Adică, în visele mele cele mai frumoase, îmi aduc aminte când eram tânăr și intrasem în câmpul muncii și mă bucuram, mă uitam: ăia în Portugalia, după 15-20 de ani de când au intrat în Uniunea Europeană, uite cum au ajuns să aibă niște salarii de 700 de euro. Nu știu ce să zic. Deci mi se pare că am atins niște performanțe din punct de vedere al venitului mediu pe cap de locuitori, al salariului mediu pe economie, al salariului minim pe economie, al PIB per capita, al disposable income per capita, care ne mută extrem de aproape de media europeană. Asta este — bravo, excepțional — dar nu este suficient. Noi, dacă vrem o economie care funcționează, economia mai are nevoie și de capital.

Capitalul nu se face din PIB — de aceea se cheamă autoinvestiție — se face din acumularea de PIB, din investiție băgată ban cu ban pe durată foarte lungă. Pe durată foarte lungă… noi avem o istorie scurtă de capitalism și o istorie de capitalism care să producă cât de cât performant încă și mai scurtă. Deci să nu ne mirăm că la PIB per capita, comparabil cu o Grecie sau o Portugalie, acumularea noastră de capital sau disponibilitatea de capital intern este de multe ori mai mică. E suficient să ne uităm la total active ale principalelor bănci sau ale sistemului bancar din oricare din țările astea, să vedem cam care e situația.

Apoi avem un nivel de sofisticare destul de scăzut din punct de vedere financiar al antreprenorilor, care răspuns la un nivel de sofisticare financiară și mai scăzut al populației. Și corelat cu un nivel de sofisticare financiară extrem de scăzut al oamenilor care lucrează de obicei în această clădire. Și mi se pare că chestia asta este un pic periculoasă. Nivelul de sofisticare financiară scăzut înseamnă că oamenii aceștia nu sunt neapărat în măsură să poată citi cu ușurință un profit-and-loss statement, să poată să tragă cu ușurință niște concluzii despre cum se reglează niște dezechilibre bugetare și să poată gândi cu ușurință despre: dacă am creat un dezechilibru bugetar masiv, cam ce impact are un efort național pe termen mediu și lung de a-l corecta.

Lucrurile astea sunt extrem de periculoase pentru noi în momentul ăsta. În plus, în bucuria asta pe care o avem de a crește capitalul românesc — resursele noastre ca antreprenori. mici, tineri la scară istorică, ziceam că capitalul românesc este relativ tânăr, este foarte la început, n-a acumulat destul, nu există capital transgenerațional, avem multe probleme — deci pentru ca să putem porni din zona asta și să putem strânge ceva la teșcherea, nu ajunge cât putem noi să facem de capul nostru.

Ne trebuie instrumente și ne trebuie o politică consecventă care nu doar să ne lase s-o facem, dar care să ne împingă s-o facem. Ca să ne împingă s-o facem, avem nevoie — și sunt convins că s-a discutat mai devreme, că Andrei (Gemeneanu) sigur a fost aici și sigur că domnul ministru este sensibil la ideea asta — de investiții mai consecvente din partea a tot ce înseamnă capital, în toată structura de finanțare a economiei private. În primul rând în fonduri de private equity și venture capital, dar nu numai.

Chestia asta cu „să dăm voie” fondurilor de pensii să investească în private equity și venture capital este o dimensiune, dar există o dimensiune mai amplă dincolo de a da voie. Vorbeam cu niște prieteni, eram la o conferință în Milano, acum câteva luni, și îi spuneam: băi, dar la voi cum e? Și am aflat cu stupoare cum funcționează. Și atenție, Italia nu e chiar cea mai luminoasă țară de încurajare a antreprenoriatului tehnologic și așa mai departe, dar cu toate astea, la ei, fondurile de pensii au stimulente fiscale dacă depășesc 5% din active plasate în private equity și venture capital, și încă un set de stimulente, tot fiscale, dacă depășesc 10% din active plasate acolo. De ce? Pentru că oamenii s-au uitat de mai multă vreme că în economiile care au o acumulare bună și o performanță bună a fondurilor de pensii, o parte mai mare este băgată în investiții private și nu doar păstrată în investiții cu risc ultra-mic și așa mai departe.

Impactul este și pe construirea de resurse pentru cine ar trebui să plătească pensiile după ce noi toți decrețeii ieșim la pensie, dar și pe ce faci cu banii ăștia și care e impactul lor în economie, în cascadă. Deci, ce am mai stabilit aici este că, pe lângă nivelul de educație financiară relativ deficitar al populației în ansamblu și al reprezentanților ei aleși în particular, mai avem un nivel de educație de investiții — care este un subset al educației financiare — al populației și al reprezentanților ei aleși, și cred că astea sunt două chestiuni pe care trebuie să le adresăm. Și din păcate singurul mod real în care le putem adresa consecvent este stând de vorbă cu ei și spunându-le: oamenii aceia care fac treaba asta, cu mai mult succes, în țările care au mai multă dezvoltare economică, de mai multă vreme și care au apucat să acumuleze ceva avere — țările alea fac mai mult din bucata asta.

Acum să mai punem o bucățică de conjunctură. Economia României a mers excepțional de bine pe o chestiune la care o bucată de noroc istoric a funcționat, cum zic eu, în a ne ajuta. Adică am reușit cumva să facem dezvoltarea economică din ultimii 10-15 ani prin muncă. O mare parte din creșterea asta economică s-a întâmplat prin schimbarea profilului muncitorului român. Muncitorul român muncește mai degrabă mai mult în servicii sau în industrie cu nivel tehnologic ridicat astăzi, față de în urmă cu 20 de ani, când muncitorul român muncea mai degrabă într-o economie primară. De asta e și o diferență de sofisticare.

Ce ne spune asta este că creșterea asta economică, așa cum am văzut-o noi, s-a reflectat în bună măsură și în veniturile acelora care au produs creșterea — adică în munca aia. S-a făcut cu muncă scumpă, cu muncă din ce în ce mai scumpă. Muncă din ce în ce mai scumpă e probabil cea mai inclusivă modalitate de a crește economic. Că poți să crești că ai descoperit o resursă excepțională și o exploatezi — sigur că impactul în PIB este același — dar dacă oamenii aia sunt mulți, plătiți cu salariul minim în condiții proaste, nu obții și dezvoltare socială automat.

Deci mie mi se pare că totul în România a mers excepțional prin faptul că structural s-a îndreptat spre o zonă în care ne-a putut să ne crească și nivelul de trai, la destul de mulți în același timp, din cauza schimbării structurii economice. Excepțională realizare. Problema este că am ajuns într-un punct în care dezvoltarea asta pe care noi am reușit să o facem nu are destulă înțelegere din partea reprezentanților aleși, încât să putem să ne asigurăm că putem participa și la nivelul următor.

Post raportul Draghi, Europa s-a trezit că e în urmă. Bravo, excepțional! Acum, ce se întâmplă? Europa în general, dacă te uiți la țările care o formează și la nivelul de competență al oamenilor — vorbesc dincolo de competența financiară, de investiții, și adaug o dimensiune nouă: competența de înțelegere a economiei digitale — nivelul ăsta este semnificativ mai ridicat decât în România. Și am trecut dintr-o perioadă în care toată dezvoltarea asta economică românească se putea întâmpla independent de un stat care poate să fie agnostic la chestiunea asta și care își permite să fie cel mai slab dezvoltat din punct de vedere digital din Europa, suntem într-o etapă în care toate statele astea gestionează activ resurse pentru dezvoltarea digitală, accelerată, a economiei lor.

Noi pornim de la: hai să încercăm să digitalizăm, să avem și noi niște buletine digitale care să îți dea aceleași drepturi ca buletinele nedigitale — pentru că nu e simplu, e complicat să creezi un sistem public care să poată fi interogat cu privire la adresa de domiciliu încât să primești răspuns în timp real și să nu fii dezavantajat dacă ai buletin digital. Deci suntem semnificativ în pericol din cauza lipsei de experiență acumulată din punct de vedere digital în ce înseamnă administrația statului, ca să poată să aibă inițiative și înțelegere privind dezvoltarea accelerată la nivelul următor.

Suntem în momentul în care — și eu mă uit, subiectul meu preferat de când eram mic și mă uitam cu admirație: băi, când o să fim și noi la nivelul Greciei — comparabilul meu preferat este Grecia. Și pentru criza mizerabilă prin care au trecut și prin care din când în când ne uităm cu spaimă că am putea să trecem și noi dacă mai facem multe greșeli. Și mă uit cu un pic de admirație la ce face Grecia în momentul ăsta, care reușește să își pună o structură de guvernanță a statului, pentru ce înseamnă investiții digitale, care pare foarte coerentă — pentru o țară care, altminteri, din punct de vedere al dezvoltării lor, al startup-urilor, al inovației, al economiei de IT, cu 3-4 ani în urmă nu era deloc aproape de nivelul la care crescuse România. România crescând pe outsourcing și pe antreprenori români care au făcut firme tot de outsourcing, cu foarte puține excepții din zona asta.

De aceea există în continuare o bază foarte bună de competitivitate la nivel european pe care noi nu ar trebui să o pierdem. Și ca să nu o pierdem în momentul ăsta ne trebuie niște interlocutori care să poată să înțeleagă ce se întâmplă și să poată ajuta — atenție — cele 3 direcții de care am zis aici: competență financiară, competență de investiții, competențe digitale pentru dezvoltare. Atât.