1 octombrie, 2025

România este izolată în ceea ce privește energia electrică, infrastructura slab dezvoltată a rețelor care leagă blocul estic de blocul vestic fiind una dintre cauzele fluctuațiilor foarte mari de prețuri, a precizat Sándor Bende, președintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României.

„Nu trebuie să uităm că suntem destul de izolați în ceea ce privește energia electrică. Cu toate că avem regenerabile, iar în cursul zilei – de la ora 11 până la 15 – avem un surplus de energie, seara trebuie să importăm de undeva. De unde este întrebarea. Rețelele energetice dintre Est și Vest (nu sunt atât de dezvoltate, n.r.)… Cu toate că cererea este mare în blocul estic, iar și din această cauză prețurile pot fi mai mari”, a explicat oficialul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată în 30 septembrie de CursdeGuvernare.ro, la Parlament, Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților – înregistrarea integrală poate fi vazută AICI-LINK.


Redăm în continuare principalele declarații:

  • Am făcut și eu câteva săpături, să vedem cum arată mai nou, astăzi, economia din România. Băncile percep în așa fel încât e o tendință de creștere, cu toate problemele pe care le avem, e o zonă bună pentru creditare și așa mai departe, din acest punct de vedere nu avem o problemă.
  • Problema este atunci când toată ziua vorbim despre faptul că trebuie să strângem cureaua. Asta o spunem deja de aproape 1 an de zile: că toată lumea trebuie să strângă cureaua. Nu știu, probabil că instituțiile statului au înțeles, nu au înțeles, asta nu știu încă sigur, o să vedem până la sfârșitul anului dacă acele reduceri de cheltuieli își vor avea efectul. Dar un lucru este sigur, cetățenii au înțeles. Dacă au înțeles cetățenii înseamnă că economia, în ceea ce privește turismul, vânzările, cumpărăturile, probabil că au scăzut.
  • Am stat de vorbă cu foarte mulți întreprinzători, în ultima vreme, în sistemul HoReCa. I-am rugat să nu îmi spună date, cifre exacte, cifră de afaceri ș.a.m.d., ci doar să îmi spună un procent – diferența față de anul trecut. Cei mai mulți dintre ei mi-au spus despre o scădere de cifră de afaceri între 26 și 30%. Nu sunt date oficiale, sunt ce mi-au spus întreprinzătorii, care au fost mai sinceri sau mai puțin…Dar la asta ne putem aștepta.
  • Mai dau un exemplu: vânzările de autovehicule noi din primele 8 luni ale anului…
  • În orice caz, toată chestiunea asta merge spre reducerea cheltuielilor și de unde: din investiții. Se vor opri lucrări începute. Contestate de unii, susținute de alții. Dar se vor opri anumite investiții, săli de sport, drumuri și investiții de care avem nevoie în infrastructura de apă și canalizare. Pentru inexistența lor e posibil să plătim chiar și penalizări către UE, care ne generează cheltuieli ulterioare și mai mari.
  • Chestiunea asta înseamnă șomeri, șomaj, cheltuieli mai mari pentru stat cu șomajul, înseamnă din nou o scădere a comerțului, pentru că dacă vorbim de comerțul cu materiale de construcții o să regăsim o scădere ș.a.m.d. Lucrurile se leagă unul de celălalt.
  • Dacă nu putem să finalizăm lucrările începute, de cale ferată de exemplu, atunci investițiile nu vor fi chiar atât de atractive. Pe termen lung vom avea de suferit. (…) Cred că riscăm să intrăm pe o zonă destul de problematică în ce înseamnă economia și viitorul economic al României. Întotdeauna, eu, colegii mei din Comisia pentru industrii și servicii, și UDMR-ul ca formațiune politică, am spus întotdeauna că este nevoie de o relansare economică.
  • Sprijinim cu toate forțele pe care le avem, atâta timp cât putem și așa cum putem. Pentru că nu suntem singuri la guvernare, facem parte dintr-o coaliție, spunem ce avem de spus și încercăm să facem ceea ce știm că ar trebui să facem. Deciziile, dacă se vor lua, desigur că nu putem să facem notă – suntem membri în coaliție și vom respecta regulile jocului.
  • Din punct de vedere energetic, pentru că la Comisie ne ocupăm și cu energia, pentru moment nu stăm rău. Dar trebuie să știe toată lumea că există prețul la energie foarte mare și unul din cele mai mari din Europa. Da, este posibil ca acea plafonare să fi durat mai mult decât a fost necesar – poate fi și ăsta un efect. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că suntem destul de izolați în ceea ce privește energia electrică. Cu toate că avem regenerabile, iar în cursul zilei – de la ora 11 până la 15 – avem un surplus de energie, seara trebuie să importăm de undeva. De unde este întrebarea. Rețelele energetice dintre Est și Vest (nu sunt atât de dezvoltate)… Cu toate că cererea este mare în blocul estic, iar și din această cauză prețurile pot fi mai mari.
  • Știm că avem 80-82% cererea de gaze naturale asigurată din cerere proprie. Este în regulă. Dar de unde luăm restul? (…) Pe Marea Neagră nu putem aduce GNL. Pe conducte… Din Norvegia sau Algeria este doar un vis pentru noi. (…) Dar suntem la o capacitate suficientă să traversăm iarna aceasta și sunt încrezător în domniile lor de la Transgaz – domnul Sterian sigur rezolvă această problemă, are o capacitate imensă și îl felicit pentru toate ideile pe care le are și le pune în aplicare pentru viitorul asigurării gazelor din România. (…) Proiectul Neptun Deep are un factor de siguranță pentru investiții.

Partener instituțional:

Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

Parteneri:

AmCham Romania


Biriș Goran SPARL

BCR

Raiffeisen Bank

eMAG

Asociația Cronica Europeană


Deloitte

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: