VIDEO Remus Vulpescu, director general BVB: România a exclus bursa din cel mai mare proces de redistribuire a avuției naționale. Greșeala se poate corecta acum

27 mai, 2026

Remus Vulpescu, Directorul General al Bursei de Valori București, a prezentat marți o radiografie dură a ultimilor 25 de ani de dezvoltare economică a României, identificând privatizarea fără componentă bursieră drept cea mai costisitoare eroare structurală a perioadei postdecembriste.

Informațiile au fost prezentate la conferința „Capitalul autohton al României – nivelul următor: marile companii competitive la nivel regional şi european și politicile economice de stimulare”, organizată marți, 26 mai de CursDeGuvernare, la Parlamentul României.

Cele peste 11.000 de privatizări din perioada 1995-2007 au transferat proprietatea către capital strategic internațional fără nicio ofertă publică, ocolind complet bursa. „Excepția OMV Petrom, listat în 2001 cu un free float de 12-14%, confirmă că modelul mixt ar fi putut funcționa”, a spus Vulpescu, subliniind că acesta nu a fost niciodată generalizat. Consecința se vede și azi: sectoare întregi ale economiei, băncile fiind exemplul cel mai vizibil, în care piața de capital nu este deloc prezentă.

La această eroare fondatoare s-au adăugat alte decalaje acumulate: Pilonul 2 de pensii a fost lansat în 2008, cu nouă ani mai târziu decât în Polonia; cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea sunt de trei-patru ori mai mici decât în țările vecine; codul fiscal a fost modificat aproape în fiecare an. „Problema noastră nu este că nu avem strategii. Problema noastră este că strategiile noastre nu sunt instituționalizate să supraviețuiască ciclului electoral”, a afirmat Vulpescu.

În acest context, directorul BVB a identificat ofertele publice secundare pe pachete reziduale din portofoliul de stat drept parametrul critic al următorilor ani. Precedentul există: IPO-ul Hidroelectrica din 2023, cea mai mare ofertă din istoria pieței de capital românești, a demonstrat că bursa poate absorbi tranzacții la scara unui miliard și jumătate de euro. Ceea ce lipsește, spune Vulpescu, nu este capacitatea pieței, ci disciplina de planificare. „Investitorii instituționali internaționali cumpără calendare. Știu că uneori noi nu avem calendare. Asta nu e o virtute”, a declarat el.

Pe lângă listările din portofoliul statului, Vulpescu a propus câteva pârghii legislative neutre bugetar: deductibilitatea integrală a costurilor primului IPO pentru emitenții noi, un cadru fiscal pentru fondurile imobiliare de investiții — o clasă de active cu zeci de miliarde de euro în Europa Centrală, inexistentă încă în România — și un anunț cu minimum 12 luni înainte de orice modificare fiscală.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Vă mulțumesc pentru invitație, pentru un loc care simbolizează exact distincția pe care o vom discuta astăzi. Locul în care politica publică decide cadrul de joc, în timp ce piața decide cine produce valoare în interiorul acestui cadru.

Eu am să las câteva cifre pe ecran. Nu este o prezentare, este un infochart din câteva slide-uri. Am să prezint ideile și voi vorbi astăzi, bineînțeles, în numele Bursei de Valori București și ca ambasador al pieței de capital din România, despre cum se văd cei 25 de ani care au trecut și ce lecții e bine să tragem din trecutul ultimilor 25 de ani, pentru ca România să poată avea un model de competitivitate coerent și fezabil în următorii 25 de ani, în care, bineînțeles, ne dorim ca piața de capital să aibă un rol pivotal.

Voi rezuma în 5 minute ce nu a funcționat și într-un singur minut ce a funcționat, pentru că despre ce funcționează ne place întotdeauna să vorbim mai mult și oricum știm cu toții. Toate cifrele sunt publice și verificabile la surse: Eurostat, Institutul Național de Statistică, Banca Națională a României, Banca Europeană de Investiții, Comisia Europeană.

Primul e clusterul de capital. Privatizările masive din România, probabil peste 11.000 de companii în perioada 1995-2007, au transferat proprietatea către capital strategic internațional fără o componentă obligatorie de ofertă publică. Deci fără bursă. Excepția OMV Petrom, listat în 2001 cu free float 12-14%, confirmă că modelul mixt ar fi putut funcționa, doar că el nu a fost aplicat, nu a fost generalizat.

Consecința cumulată e vizibilă și azi, prin cotele de deținere din diverse sectoare ale economiei, băncile de exemplu, dar nu numai, unde piața de capital nu este deloc prezentă. Detaliile le cunoaștem.

Apoi, avem Pilonul 2 de pensii, tot în clusterul de capital, lansat în 2008, nouă ani mai târziu decât Polonia, care îl lansase în 1999. Jumătate de generație aproape – pentru că mai nou generațiile nu mai sunt chiar 30 de ani – de decalaj în această etapă esențială de acumulare inițială de capital în orice economie.

Al doilea cluster: cunoaștere și infrastructură fizică. Cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, raportate la produsul intern brut în România, foarte scăzute: 0,47% (din PIB), conform Eurostat 2023, comparativ cu 1,46% în Polonia, 2% în Cehia și ținta Uniunii Europene de 3%. Deci de 3-4 ori mai puțin decât Polonia și Cehia, țări din aceeași regiune ca și noi, și ce să mai vorbim de 7 ori mai puțin decât ținta Uniunii Europene.

Brevete anuale înregistrate la Oficiul European de Brevete: 50 și până la 80 din România, în medie, comparativ cu aproximativ 500 din Polonia, annual, și 250-300 din Cehia.

Pe transport, la mijlocul anului 2024, erau operaționali aproximativ 1.100 km de autostradă în România, comparativ cu 4.700 în Polonia și 2.000 în Ungaria, dar atenție și la proporția dintre teritorii. Paradoxul util pentru România: infrastructura de comunicații, broadband și 5G ne poziționează în top 5, top 10 al Uniunii Europene. Un argument empiric, aș spune eu, că atunci când politicul nu intervine sau intervine moderat, sectoarele românești performează.

Al treilea cluster: capitalul uman și demografia. Combinarea emigrării post-aderare, în 2007-2015, cu îmbătrânirea naturală, a redus populația de vârstă activă cu 17% în 24 de ani, de la aproximativ 14,2 milioane în 2001 la 11,8 milioane în 2024.

Proiecția Națiunilor Unite, varianta mediană 2024, indică o pierdere de încă 4 până la 6 milioane de locuitori până în 2050 din România. Imigrația organizată, un instrument standard al unor țări-pivot din Europa, la noi încă rămâne tabu politic.

Al patrulea cluster: instituțional și predictibilitate. Aici este zona cu cel mai mare cost de capital atribuit. Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a fost cerută inițial de România în 2004. Roadmap-ul a fost relansat abia în 10 iunie 2022, cu succes, și de atunci se cuvine să spunem că suntem lideri de cohortă, dar asta s-a întâmplat după 18 ani, iar noi din 2016 aplicam anual la OECD.

Codul fiscal a fost modificat anual sau aproape anual și ne bucură foarte mult mesajul domnului ministru de Finanțe. Ministerul de Finanțe a luat în ultima vreme multe măsuri care au contribuit la păstrarea încrederii în România și care au constituit acea parte din fundația pe care piața de capital din România a crescut. Se cuvine să spunem și aceasta.

Din nou, al patrulea cluster: instituțional și predictibilitate. Cum spuneam: am mai avut și 16 ani de MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, și pe achiziții publice încă suntem pe penultimul loc din Uniunea Europeană, conform Single Market Scoreboard, într-o perioadă care a început în 2018 și continuă încă la 2024-2025.

Ultimul cluster: producție și energie. Sectoarele cele mai performante, auto și servicii IT, au apărut prin investiții private, cu intervenții publice limitate, asemănător telecom. Sectoarele cele mai dependente de decizia publică, energie, infrastructură de transport, au suferit cicluri de blocaj. Investițiile offshore în Marea Neagră au fost și ele blocate operațional aproximativ 5 ani, între decembrie 2018 și iunie 2023, inclusiv prin modificări de cadru fiscal, uneori cu caracter retroactiv.

Acum, o analiză unilateral negativă, nu poate fi credibilă pentru că nicăieri nu e doar rău, și nici în România. Și în România este mult bine. Așa că vă datorez și partea cealaltă a analizei. Avem un sector bancar foarte bine capitalizat și supravegheat, cu rată de adecvare a capitalului în jur de 22%, fără criză sistemică între 2008 și 2024. Avem aderarea la Uniunea Europeană în 2007, Schengen aerian în 2024, Schengen terestru în 2025, care au funcționat bine ca ancore instituționale externe și ne-au consolat uneori pentru lipsa unor reforme care se dovediseră imposibile politic în plan intern.

Clusterul IT, cu peste 250.000 de angajați, produce aproximativ 6-7% din PIB. Avem și digitalizarea serviciilor publice prin ghișeul.ro, Spațiul Privat Virtual, eID, o recuperare de teren prin PNRR, care din nou nu poate fi negată. Observația din spate, care se aplică tuturor acestor minusuri, altor plusuri, este lipsa continuității între cicluri electorale.

Ducem lipsă de continuitate în marile proiecte. Cele 19 alegeri ratate ale României în cele 5 clustere — există un pic mai multă informație (în privința acestor ratări) pe care o pot împărtăși participanților la cerere — nu sunt rezultatul unei lipse de informații. Nu sunt rezultatul ignoranței. Nu a fost niciodată rezultatul ignoranței. Există experți, există rapoartele Băncii Mondiale, ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ale Fondului Monetar Internațional, ale Comisiei Europene, care le-au semnalat corect și la timp.

Ele sunt rezultatul lipsei de continuitate strategică între cicluri. La fiecare ciclu de 4 ani revizuim priorități, reformulăm ținte, fără calendar, modificăm codul fiscal pentru urgențe. Polonia a păstrat un fir conducător pe absorbția fondurilor Uniunii Europene timp de 20 de ani, între 2007 și 2027, indiferent ce coaliție a fost la guvernare.

Cehia a procedat similar pe politică industrială, engineering și IT. Slovenia a procedat în acest mod pe sectorul farmaceutic și inginerie mecanică, iar Estonia pe digitalizare. România nu.

Problema noastră nu este că nu avem strategii. Problema noastră este că strategiile noastre nu sunt instituționalizate să supraviețuiască ciclului electoral.

Cum arată modelul corect pentru următorii 25 de ani? Voi încerca să formulez în fața dumneavoastră o teză analitică bazată pe 5 piloni operaționali.

Mai întâi, modelul corect nu este o destinație, este o disciplină. Nu maximizăm condiționat de diverse scenarii nici eforturi politice, nici eforturi bugetare, nici eforturi investiționale, pentru că VUCA — volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate. Acest tip de mediu devine din ce în ce mai prezent în realitatea națională și internațională a fiecărei țări. Trebuie să facem split-risk, trebuie să diversificăm, trebuie să avem complexe de factori mitiganți.

Trebuie să optimizăm pentru robustețe sub incertitudine, trebuie să optimizăm pentru capacitatea de a executa orice politică va deveni relevantă, plus un portofoliu de opțiuni energetice, financiare și geopolitice.

Cei 5 piloni operaționali la care ne gândim și pe care îi propunem sunt următorii.

1. Capacitatea instituțională, ca prioritate de rang întâi. Recrutare meritocratică în corpurile de reglementare, unde deja se văd progrese reușite. Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să aibă salarizare competitivă cu sectorul privat. Nu putem să ne imaginăm că dăm țara pe mâna unor oameni pe care îi plătim cu salariul mediu și că ei nu vor avea alte griji decât să ne servească pe noi. Trebuie să îi plătim bine dacă produc rezultatele pe care ni le dorim și pe care le cerem de la ei. Mandate fixe, de șapte ani sau mai mult poate, pentru conducători, cu disciplină de revocare aliniată standardelor OCDE. Indicator de succes: capacitatea de a executa orice politică va deveni relevantă până în 2035 sau până în 2045, fără să mai fie nevoie să improvizăm cu structuri ad hoc, adică reală construcție instituțională.

Pilonul nr. 2. Opționalitate energetică, nu pariu pe o singură tehnologie. Portofoliu diversificat: gaz din Marea Neagră ca element tactic 2027-2040, fără îndoială; nuclear ca element de bază pe termen lung, Cernavodă 3 și 4, eventual reactoare modulare mici; regenerabile, bineînțeles, eolian, fotovoltaic; interconectare grid-regional, neapărat, pentru mărirea capacității de schimb energetic între România și regiune. Poate hidrogen la nivel pilot, dacă Uniunea Europeană continuă să sprijine inclusiv finanțarea. Limita maximă: nicio tehnologie să nu depășească 40% din mix. Indicator de succes: mix energetic în care prăbușirea oricărei singure tehnologii să nu compromită securitatea energetică.

Pilonul 3. Adâncimea pieței de capital ca opțiune complementară, nu ca dogmă. Bursa și fondurile de pensii Pilon 2 și 3 sunt un strat suplimentar peste sectorul bancar, nu sunt un substitut. Nu caută nimeni și nu trebuie să ne gândim că se înlocuiesc unul pe altul. Sunt neapărat complementare. Ținta realistă pentru orizontul 2045-2046 pare a fi o capitalizare de poate peste 30-32% din produsul intern brut, de la aproximativ 17% cât este în prezent, 20% cu ultimele creșteri, dacă ne raportăm la market cap-ul emitenților domestici, adică numai companii românești. Vorbim de o creștere graduală, predictibilă, fără pretenția de salt structural în 4 ani. Banking Union și Capital Markets Union: să fim acolo, să vedem în ce direcție evoluează, nu există o singură direcție, nu există unitate de acțiune în acest moment la nivel european, dar, ca scut macroprudențial, România are nevoie de aceste programe. Un indicator de succes aici ar fi diversificarea surselor de finanțare la nivel sistemic.

Pilonul 4. Capitalul uman, cu accent pe învățare continuă, nu pe retenție obsesivă. Acceptăm emigrarea. Toate țările o acceptă. Trebuie să construim instituții de învățare continuă pentru re-skilling în era inteligenței artificiale, trebuie să deschidem selectiv economia, mentalitatea, către talent strain: Republica Moldova, Ucraina, Asia. Integrare profundă cu sistemele educaționale din Europa, neapărat, prin Erasmus+. Indicator de succes aici: productivitatea per angajat rămas, mai mult decât mărimea brută, numerică, a forței de muncă.

Pilonul 5. Alianțe multiple, nu monopol monodimensional. Uniunea Europeană, ca ancoră economică și de reglementare, bineînțeles. NATO, bineînțeles, pentru securitate. De ce nu Inițiativa celor Trei Mări pentru infrastructură regională, bineînțeles bilateral SUA pentru apărare și energie. Selectiv poate cu Japonia, cu Coreea de Sud – de ce nu, pe modele și de industrie, pe tehnologie, cu indicator de succes reducerea riscului de abandon în orice scenariu plauzibil. Să nu rămânem singuri.

BVB poate fi o pârghie corectivă pe trei erori-umbrelă din trecut, fără nicio reformă legislativă majoră, pe cadrul legislativ existent. Deci aici este și rolul operatorului de piață în arhitectura despre care vorbim.

Cele trei erori-umbrelă din trecut sunt așa: privatizarea fără componentă bursieră. Pipeline-ul de oferte publice secundare pe pachete reziduale din portofoliul de stat este un parametru critic al următorilor ani. Oferta publică inițială Hidroelectrica din 2023, cea mai mare ofertă din istoria pieței de capital românești, a confirmat capacitatea bursei de a absorbi tranzacții la scara unui miliard și jumătate de euro. Investitorii instituționali internaționali cumpără calendare. Știu că uneori noi nu avem calendare. Asta nu e o virtute. Programarea, planificarea sunt must-have-uri pentru mediul instituțional, investițional, străin. Trebuie să avem din timp reprezentarea și disciplina de execuție a unor calendare complexe.

Capitalul autohton există. Ce lipsește, cum spuneam, cum s-a spus, este canalul instituțional care să-l traducă în deținere economică efectivă a companiilor autohtone.

Și, bineînțeles, predictibilitatea fiscală. Investitorul retail decide pe un orizont de cel puțin 3 ani. Investitorul instituțional pe un orizont mult mai larg. Instabilitatea fiscală de la un orizont sub 2 ani anulează propensiunea de a investi în acțiuni. Nu cerem tratament preferential, cerem stabilitate și predictibilitate.

Câteva pârghii fiscal-legislative neutre bugetar, la îndemâna Parlamentului, poate chiar și a Ministerului Finanțelor, toate fără să adauge nicio linie nouă de cheltuială pe bugetul de stat.

Prima pârghie: deductibilitatea integrală a costurilor primei oferte publice inițiale pentru orice emitent nou. Costurile de intermediere juridică și de audit asociate primei oferte să fie integral deductibile fiscal în anul ofertei. Model există în Polonia, în Cehia, în Austria. Costul fiscal este o reducere de venit temporară, nu o pierdere. Amânarea de venit e nesemnificativă pentru bugetul statului, dar uneori determinantă pentru emitenți.

A doua pârghie: cadrul legislativ pentru fondurile imobiliare de investiții. Aici o să insist un pic mai mult. Asta este o clasă de active cu zeci de miliarde de euro în Europa Centrală. Și la noi încă nu există. De ce? Pentru că lipsește cadrul fiscal specific. Dacă am putea să avem o adopție de cadru fiscal în 2026-2027, ar fi minunat.

Bineînțeles, ultimele două pârghii: ofertele publice secundare din companiile de stat, despre care s-a discutat, și anunțul cu adâncime de timp pentru toate modificările fiscale, cu cele 12 luni înainte de aplicare, ar fi într-adevăr un lucru foarte bun.

Întrebare Iulian Cosmin Mărgeloiu, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului:

Astăzi aici discutăm despre capitalul românesc și mă interesează și din perspectiva bursei – știm că în ultima perioadă sunt din ce în ce mai mulți investitori din România pe bursă. Avem cred că peste 300.000 de investitori privați, un nou record pentru noi. Cum arată structura și raportul de capital pe bursă, cât este românesc, cât este capital atras din alte părți ale lumii, dacă este în creștere raportul și ce planuri aveți pe viitor, ca să atragem și mai mult capital străin, ca să susțină mai departe firmele românești în procesul lor de externalizare și dezvoltare a businessului?

Răspuns:

Avem peste 300.000 de investitori de retail astăzi, dar gândiți-vă că asta este doar 1,5% din populația României. Vă dau un termen de comparație înspre est. În China sunt 15% din populația țării, oameni care investesc pe bursă. În Statele Unite vorbim de peste 60% din populație care investește pe bursă și vorbim tot acolo de circa 90% dintre gospodăriile cu venit mediu și ridicat care investesc pe bursă.

Așa se obține bunăstare. Noi trebuie să continuăm, noi trebuie să insistăm și mai mult, pentru că, iată, funcționează, pentru că au început investitorii să vină. Noi trebuie să ajungem la o pondere mult mai mare a populației ca investitor de retail.

Overall, pe investitori de retail, investitori instituționali, vă pot spune că în România predomină capitalul autohton.

Deci avem statul român, bineînțeles, cel mai mare investitor de pe bursă, care are pachetele majoritare ale marilor companii listate, nu pe care le tranzacționează, dar le deține, e investitor strategic. Are toți cetățenii români în spate.

Avem Pilonul 2 de pensii, 8,5 milioane de români care au contribuit, cred că vreo 6,5 milioane încă sunt activi din punct de vedere al contribuției. Mai avem vreo 1,2-1,3 milioane în spatele altor fonduri, mai avem 1 milion în spatele Pilonului 3. Deci avem predominant capital românesc. Să nu ne fie teamă că pe bursă ne cumpără cineva din străinătate ceva ce nu am dori să vindem, pentru că iată, nu este așa.

Dacă se fac listări, oferte publice secundare, fie oferte publice inițiale, prin piața de capital vor ajunge în mâini românești, fie direct la retail, fie indirect, prin investitorii instituționali.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Aș vrea să adresez eu o ultimă întrebare. Una dintre cele mai mari companii de apărare din Europa este o firmă cehească. O firmă cehească care a avut cel mai mare IPO din domeniul apărării din Europa, anul acesta: 3,5 miliarde de euro, aproximativ. Întrebarea mea este: nu ar fi cazul să scoatem și noi firmele din domeniul apărării din România în lumina reflectoarelor pieței de capital autohtone, tratându-le, până la urmă, ca orice alte companii care sunt testate și listate în același timp și beneficiind, în același timp, de beneficiile pe care le au companiile listate din domenii, să spunem, non-apărare? Credeți că bursa ar fi o variantă pentru aceste companii pe care le tratăm așa, foarte discret, să spunem așa?

Răspuns:

Toată Europa le-a tratat mult mai discret și doar recent a început să existe recunoașterea oportunității de a investi în industria de apărare prin piața de capital, prin programul SAFE, bineînțeles, cu precursor Saving and Investments Union. Acum, să nu ne imaginăm că suntem singura țară unde sunt companii cu probleme. Nu suntem.

Întrebarea este cum le rezolvă alții și cum putem să le rezolvăm și noi de acum încolo. Pentru că, dacă stau să mă gândesc, găsim companii de apărare și în Polonia, găsim și în Cehia, găsim în toate țările foste comuniste, bineînțeles, găsim și în România. Nu știu dacă statul și-a păstrat o poziție atât de puternică în industria de apărare, în alte țări foste comuniste, dar ce știu este că statul are o poziție mult mai puțin puternică în industria de apărare și în Statele Unite, și în Germania, și în Franța. Și, dacă ne gândim la câteva companii de stat cu probleme din SUA, Germania și Franța, s-ar putea să ne fie greu să găsim. Există, cred eu, niște motive profunde pentru asta, și anume că etatizarea este bună în anumite privințe și în alte privințe nu mai este bună.

Acum, Europa are o problemă de competitivitate. Să știți că Germania a avut ea însăși o problemă de competitivitate prin secolul XIX. Când s-au unit toate formele de organizare statală de limbă germanică s-a rezolvat problema de competitivitate. Deci acela a fost un prim model de consolidare în epoca modernă. Acum s-ar putea să vedem un alt model de consolidare, pentru că problema de competitivitate o are acum Europa. Și ce sperăm noi este ca România să aibă ea însăși un model de competitivitate mai performant, care să îi permită să aibă un rol mai bun în modul în care întreaga Europă își va rezolva problema de competitivitate.

Dacă vreți să vorbim despre industria de apărare, trebuie să vedem ce produse vin din industria românească de apărare, ce produse originale, produse fabricate în România, sunt cunoscute pe piețele străine. Pentru că investitorii întotdeauna vin când văd produse, când văd valoare încorporată într-un produs. Investitorii vin mai greu când văd doar o prezență într-un lanț de valori la nivelul unui subcontractor.

E simplu să înțelegem de ce. Deci aici ar putea să fie un prim subiect de discuție și poate, cu alte ocazii, să abordăm și alte subiecte de discuție.

Radu Crăciun, moderator: Domnule Mărgeloiu, vreți să comentați?

Iulian Cosmin Mărgeloiu, Ministerul Economiei:

Sigur că da. Ați dat exemplu despre o companie din Cehoslovacia. Sunt altele și mai mari listate pe bursă. De exemplu, Rheinmetall, în Germania, e un colos. Dar să știți că și noi, în România, avem companii din industria de apărare care sunt listate pe bursă. Și vă dau un exemplu: IAR Brașov este listată de ceva timp, putem să analizăm date financiare, cine dorește poate să investească.

Bănuiesc că întrebarea dorea să meargă un pic mai departe: de ce nu le listăm pe toate? Ei bine, nu. Nici în Germania sau în alte țări nu sunt toate listate. Așa că noi trebuie să ne alegem un mix de companii din industria de apărare, pentru că este totuși o industrie sensibilă, care, cum a zis domnul Vulpescu, trebuie să aibă și produse competitive, și o structură atât de guvernanță, cât și de organizare care să fie atractivă pentru acest capital potențial care va intra odată cu listarea. Deci, ca să concluzionăm, și noi avem companii din industria de apărare listate. Putem să investim dacă dorim. Este o discuție pe care o putem avea dacă dorim să le listăm pe toate, dacă să urmăm exemplul Germaniei, care pe unele le listează, pe altele nu.

Comentariu Radu Crăciun:

Mulțumesc frumos. Sigur, listarea nu e un scop în sine, dar pentru că discutăm de capital autohton și cum îl punem la treabă, cred că și în zona apărării ar trebui să punem la treabă capitalul autohton, mai ales că statul, în momentul de față, nu are foarte mulți bani la dispoziție și atunci merită văzut în ce măsură pot fi mobilizate și alte resurse.

Răspuns Iulian Cosmin Mărgeloiu:

Bineînțeles, dacă îmi permiteți, industria de apărare se va schimba structural în contextul programului SAFE, fiind o sumă extrem de mare de capital care va fi injectată direct în creșterea capacității de producție la nivel local. Cred că ar fi bine să revenim la această întrebare după ce se termină programul SAFE și apoi să reanalizăm situația cu date concrete, cu realitatea din piață, cu ce companii beneficiază de aceste infuzii de capital și apoi să luăm poate alte decizii în privința listării acestor companii pe bursă.

Transmisia video integrală a conferinței poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.