Adaugă aici textul pentru subtitlu

VIDEO / Pavel POPESCU, Vicepreședinte, ANCOM – Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații: Dacă statul nu își propune o strategie la cel mai înalt nivel, România nu va exista pe harta AI

Add Your Heading Text Here

20 noiembrie, 2025

România nu există la ora actuală pe harta AI, în ciuda potențialului pe care l-ar avea, a avertizat Pavel Popescu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), precizând că o strategie serioasă de țară în această direcție, la pachet cu un angajament solid de cofinanțare ar putea stârni interesul giganților tehnologici pentru piața locală.

Declarațiile au fost făcute la conferința ”Un cincinal de digitalizare – unde au ajuns Statul și Economia. Dar industria IT?”, organizată marți de Conferințele CDG la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaților. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Dacă am vedea un anunț de genul Guvernul României alocă un miliard cofinanțare, 500 de milioane cofinanțare pentru un Gigafactory, sub rezerva rezolvării problemei cu energia – atunci am putea să vedem că cineva, un CEO Nvidia sau cineva din OpenAI sau Grok vine în mod natural către tine, pentru că astăzi nu sunt în regiune astfel de anunțuri. Fără un anunț de bun simț că statul român, la cel mai înalt nivel, decide ca strategie de țară să existăm pe această hartă a AI-ului, nu vreau să ne mințim că cineva va păși pe aici; nu vor veni Elon Musk și Sam Altman în România. Ține strict de decizie politică”, a declarat Pavel Popescu.

România a transmis Comisiei Europene un proiect pentru construirea unei giga fabrici AI pe teritoriul țării. Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală și acces la conectivitate internațională de înaltă capacitate.

Redăm în continuare principalele declarații:

Acum nouă ani am intrat prima dată în această sală și am stat vreo șapte ani și ceva. Este hilar cum, la aproape nouă ani, discutăm despre fix aceleași lucruri, despre cum cel mai mare proiect de digitalizare al României este ghiseul.ro, care este o inițiativă privată, nicidecum a statului român, de care statul s-a agățat așa, în momente de disperare. Discutăm încă de salarizarea din IT, discutăm de cloud, care, cu tot respectul, cloudul este… nu știu cu ce instrument de pe vremea bunicii mele aș putea să-l compar. Nimeni nu mai vorbește astăzi despre cloud decât sporadic.

M-aș opri asupra unui val numit AI, care va schimba termenii în care discutăm despre digitalizare și, desigur, specific nouă românilor, am început să ne batem cu pumnii în piept ce proiecte senzaționale face România, neacceptând ideea că România nu există pe această hartă. Sper să apărem acolo în vreun fel.

În 2020 s-a petrecut o mare greșeală din punct de vedere politic, în opinia mea, și am să o spun acum, pentru că partidul din care făceam parte a luat această decizie, și anume desființarea Ministerului Digitalizării, care, așa cum e el și astăzi, un siloz învechit, avea totuși atunci calitatea, funcția de a concentra tot ceea ce însemna acest subiect într-o clădire. Aveai un soi de one stop shop, știai unde să te duci. Odată cu desființarea acestui minister pe criterii de „hai să facem economie”, s-au întâmplat o serie de lucruri negative, și anume faptul că s-au disipat aceste funcții din cadrul ministerului în diferite locuri. S-au întâmplat și lucruri bune; așa a apărut Directoratul Național de Securitate Cibernetică, fostul CERT, care, din prisma puterii politice, a primit o promovare la nivel de prim-ministru.

E un exemplu amuzant și trist în același timp. DNSC-ul s-a reinventat și și-a triplat salariile dintr-un motiv foarte simplu: telefoanele unor demnitari români au fost sparte pe WhatsApp și site-ul Camerei atacat. Toată lumea s-a întrebat ce facem cu buletinele celor care ne conduceau și cu WhatsApp-urile. La o discuție cu liderul deputaților PSD de atunci, Freddie Simonis (Alfred‑Robert Simonis, n.r.), am zis „hai să facem ceva” și am trecut Legea DNSC, care stătea în Parlament de un an și jumătate, doi ani. Am triplat salariile, care erau absolut ridicole: entry-level securitate cibernetică, 2.200 de lei net. Nu că prin această triplare s-ar fi întâmplat ceva major, dar cu puțin noroc mai reușești să angajezi doi, trei oameni.

Rolul serviciilor. Paradoxal vorbind, pentru că toată lumea crede că e invers, această idee cu DNSC-ul a venit și din zona serviciilor, pentru că exista această stigmă cum că SRI-ul e în toate, SRI-ul controlează device-uri, telefoane, calculatoare. Cu această ocazie s-a tranșat și discuția între ceea ce înseamnă securitate cibernetică civilă și zona de securitate națională, pentru că a fost stupid ca ani de zile să trimitem SRI-ul să intervină la Spitalul din Onești, că a avut loc un atac cibernetic.

Tot în această Comisie, semnătura electronică digitală disponibilă în spațiul public pentru administrația publică a fost făcută, s-a născut la inițiativa STS-ului, desigur după o luptă cu piața, care nu înțelegea că nu poți să vinzi o semnătură electronică în România la 50 de dolari, 45 de euro. Mai bine vinzi zece milioane la zece euro. Un lucru care a schimbat, cel puțin în spațiul public, modul în care semnăm documente. Noi, la ANCOM, din decembrie 2023, am intrat în acest program pilot și 99,99% din documente se semnează integral electronic, cu un token și o tabletă. Insular, lucruri bune încet-încet se întâmplă.

Da, în pandemie, toată lumea spunea că este imposibil ca și companie să relaționezi cu ANAF-ul în mod digital; poți, persoană fizică, dar companie nu. În pandemie nu mai puteai să mergi la ghișeu și statul român a realizat că trebuie să încaseze taxele de la companii. Înainte, știți cum se încasau taxele la ghișeu: te umilea funcționarul public. Au realizat atunci că nu se pot încasa banii la buget. Evident că s-a executat cineva de la ghiseul.ro sau noua înființată instituție ADR, și am reușit să transformăm capacitatea platformei de a încasa și în baza unui CUI, nu doar a unui CNP. Asta era toată chestiunea tehnică. Astea sunt lucrurile micuțe care s-au întâmplat în ultimii opt-nouă ani. Mai avem un cazier judiciar. Se economisesc mult ore în trafic, o chestiune mică, dar cu impact mare.

Dacă intrăm în zona de proiecte de digitalizare, mediul privat nu are loc în România. În fiecare săptămână ne lăudăm cu zeci de proiecte care au fost implementate, 300 de milioane de euro, 500 de milioane de euro.

România nu are capacitatea de a înțelege că nu trebuie să existe o frică în a face proiecte de digitalizare cu mediul privat. Într-adevăr, până la discuția de corectitudine a caietelor de sarcini, până la discuția de evaluare făcută de experți pe care îi putem angaja pe 5.000 de euro, nu există acest reflex. Există acest reflex de teamă a decidentului politic. Ce ministru semnează mâine un parteneriat cu Google, cum face orice țară din lume, de la SUA până la Israel? E discuția clasică: „sunt datele mele”. Paradoxal, orice serviciu din orice țară, când face un astfel de parteneriat, are locul lui acolo, intră fără nicio problemă, are acces la date în caz de ceva. Asta a fost o pseudo-problemă în țara noastră. Problema noastră a fost că câțiva abonați la contracte au perpetuat mentalitatea asta de „hai mai încercăm o dată, mai băgăm o fisă” și e un dezastru, în sensul că de 20-25 de ani facem chestia asta și, la sfârșitul zilei, nu putem să facem două baze de date să comunice între ele. E penibil. Moldova face asta, Bulgaria face asta. Africa face asta. Dacă vă duceți în Nigeria, it blows your mind. Nu știu, Namibia. Am aterizat în Namibia, m-am speriat: noi suntem atât de deconectați de realitatea a ceea ce se întâmplă. Trăim din clișeele acestea: cel mai bun internet din lume, un potențial senzațional al IT-ului. Nu realizăm că, pe timp ce trece, sacrificăm acest potențial foarte real, de altfel, pe proiecte care se rezumă la scriere de cod și stoarcere de creier românesc, uneori cu niște oameni senzaționali. Noi, având în parteneriat cu SpaceX, a fost senzațional să aflu că directoarea de producție de la Starlink, care face cei mai avansați sateliți low-orbit din lume, este o româncă sau că cel mai apropiat adviser al CEO-ului este un inginer român de la Iași, numărul patru din companie; s-a pensionat acum câteva luni. Avem minți senzaționale prin afara țării. Aici în țară se izbesc de aceleași metehne.

Singura soluție, e o opinie personală, care cred că s-ar putea aplica în următorii ani, e într-adevăr o decizie politică de la cel mai înalt nivel. Cel mai înalt nivel înseamnă președinte. Mulți au contrazis această idee, că președintele n-are pârghii, n-are legislație să poată să intervină pe așa ceva. Este un lucru fals. Orice vrea a se implementa în România un președinte, cu echipă de oameni, 2-3, poate seta o strategie, i-o poate da Guvernului pentru implementare și, de obicei, se întâmplă. Din păcate, în ultimii 10 ani, România a implementat la nivel prezidențial proiecte complet eșuate. Avem președinte matematician, cred că cel puțin din analiza mea înțelege că ceva se întâmplă pe zona asta. Speranța mea este că, la nivelul acesta, se va crea, la un moment dat, o strategie. Sigur, e nevoie de timp pentru a se instala o echipă. A doua persoană ar fi prim-ministrul României. Cu tot respectul, eu nu am văzut un prim-ministru al României care să facă ceva real pe digitalizare, în afară de discuții. Au fost niște curajoși care au reușit să medieze între instituții, dar, în mod real, cred că este o utopie ca, dintr-o funcție de viceprim-ministru, să poți face ceva, având în vedere cum sunt sparte astăzi instituțiile.

Anul trecut, când am devenit și noi responsabili pe Directiva NIS2, pe securitate cibernetică, pe zona de telecom, am reușit, printr-o excepție – o excepție pe care foarte mulți ar critica-o din varii motive – să convingem Guvernul României să ne permită să transferăm pe zona de securitate cibernetică trei sau maxim patru specialiști din spațiul privat, din SRL-ul X, ca să poată să facă politicile pe zona de securitate cibernetică. Noi am fi putut atunci să dăm un salariu undeva între 3.500 și maxim 4.000 de euro pentru cineva care avea o experiență de 12-15 ani pe policy, cât și pe intervenție concretă pe cyber. Un astfel de om supervizează toată piața de telecom din România, toată piața de comunicații electronice, toată piața poștală, toate entitățile de care ANCOM este responsabil astăzi pe zona de IT&C. În 11 luni de zile, m-am ocupat personal de subiect, nu am găsit niște oameni, fără să fim acuzați că sunt de la nu știu ce partid politic, n-am reușit să găsim niște oameni pe care să-i punem în aceste funcții, pentru că nivelul de salarizare este foarte scăzut. Astăzi scădem cu 30% grilele de salarizare, ceea ce ne scade și mai mult șansele de a găsi oamenii ăștia. Nu poți să discuți astăzi de performanță la stat.

Noi vom fi responsabili de AI, vom fi coordonatorul AI în România. Media de salarizare în Europa pentru un specialist AI – Franța, Germania, inclusiv Polonia – este de 7.500 minim – 9.500 de euro net. În SUA este 24.000 de dolari. Cred că trebuie să avem o discuție reală, nu politică și penibilă, cu privire la oamenii care sunt plătiți și cum sunt plătiți în astfel de instituții și, simultan cu această strategie, chiar văd că există o șansă ca la cel mai înalt nivel să se înțeleagă valoarea unei reforme pe acest domeniu. Sper să reușim să mișcăm aceste lucruri și să lăsăm mediul privat să facă cu adevărat proiecte pentru stat.

Noi suntem într-o situație fericită din punct de vedere bugetar. În spațiul public s-a indus această eroare de burghezie. Nu s-a înțeles niciodată că, de exemplu, ANCOM-ul este una dintre instituțiile care nu are impact bugetar. Noi folosim o resursă a statului român. Anul acesta am plătit bugetului României 140 de milioane de euro. Avem niște bani frumoși în conturi cu care facem parteneriate. Anul trecut am plătit 10 milioane de euro operatorilor pentru un proiect cu STS-ul, prin care geolocația și sistemul de urgență 112 trece la un alt nivel. Vom ajunge la un nivel de videocalling. Avem exemple de genul acesta de parteneriate, condiționate de cadrul legislativ pe care îl urmăm.

Această poveste a resursei și capacității, potențialului României, mi se pare că așteaptă într-o tribună și se uită la niște trenuri care trec. Am ratat chestiunea cu cloud-ul. Astăzi avem AI. Acest potențial poate fi folosit pe AI, dar cu o condiție: alocarea de resurse de la cel mai înalt nivel.

Astăzi, dacă la nivel guvernamental am vedea un anunț de genul: „Guvernul României, prin SAFE, de exemplu, (parcă 35% din fonduri pot fi folosite și pentru alte scopuri), dacă am vedea un anunț de genul „Guvernul României alocă un miliard cofinanțare, 500 de milioane cofinanțare pentru un Gigafactory, sub rezerva rezolvării problemei cu energia” – atunci am putea să vedem că cineva, un CEO Nvidia sau cineva din OpenAI sau Grok vine în mod natural către tine, pentru că astăzi nu sunt în regiune astfel de anunțuri. Fără un anunț de bun simț că statul român, la cel mai înalt nivel, decide ca strategie de țară să existăm pe această hartă a AI-ului, nu vreau să ne mințim că cineva va păși pe aici; va veni Elon Musk și Sam Altman și vor anunța că vor fi în România. Ține strict de decizie politică.

În acești ani nici nu am fost curios să fac o mapare a acestor firme. Mă uit la un singur rezultat: de 20 de ani facem proiecte de digitalizare în România și astăzi ANAF-ul nu este încă capabil să migreze într-un cloud toate datele, astfel încât românii să poată interacționa digital. Numele firmelor, numele celor din spatele firmelor este irelevant. Nu e de datoria noastră. Vorbeam de principiu. Întotdeauna s-a discutat despre acest lucru, că sunt aceleași firme abonate. Peste tot în lume, am stat șapte ani în Norvegia, peste tot în lume, inclusiv în Norvegia, o țară cu un nivel de digitalizare fantastic, sunt cam aceiași jucători. Întotdeauna sunt niște băieți din piață, cum îi numim noi, abonații. Diferența între orice altă țară și România e că a existat acea componentă minimă morală – nu vă gândiți că e la un procentaj maxim – prin care acele companii au știut să lase ceva în urmă. Să nu credeți că în Norvegia, în Danemarca, în cele mai digitalizate țări, în Estonia, nu s-au dat parandărături. E o prostie să crezi că acolo nu sunt oameni cu pile, aceiași oameni care câștigă licitații, dar cetățeanul nu a avut acces la această informație și nu s-a discutat foarte mult despre asta, dintr-un singur motiv: faptul că produsul a fost livrat; cineva a citit că 100 de milioane de euro s-au cheltuit pe produsul X și proiectul există și serviciul există. E puțin relevant că s-a mai dat un comision. La noi, din 100% alocare, stai și te gândești ce s-a întâmplat cu banii ăștia. Statul român a fost abuzat în cele mai urâte moduri pe acest domeniu. Au fost proiecte refinanțate pe două sau pe trei serii de fonduri europene și, la sfârșit, când au fost întrebați cei care trebuiau să le implementeze ce este serviciul Y, s-a ridicat din umeri.

Intervenție Radu Mihaiu: Aș vrea să mă dezic total de trivializarea parandărătului care pare că se întâmplă în această conferință. Nu este normal să banalizăm, să spunem că e normal să se dea parandărături ca să se primească contracte. Mi se pare absolut îngrozitor că un oficial al statului român spune că este normal să se dea parandărături, atâta timp cât firma a și dat parandărătul, a și primit contractul, dar a și făcut.

Răspuns:

Ați început conferința cu mențiunea că, în această conferință, întotdeauna ați găsit cale pentru dialog. Eu, cât am fost în această comisie, la începutul carierei mele, la începutul rolului meu aici în Parlament, infim deputat, am fost tentat să politizez orice discuție. Nu este cazul. Mă dezic și eu de faptul că dvs. mi-ați spus mie că am spus că parandărătul este o chestiune normală. Am încercat să definesc conceptul de parandărăt, aflat în spațiul public, în sutele sau miile de articole care s-au scris despre sistemul de digitalizare din România, cu conceptul de comision al companiilor din statele civilizate, aceleași companii abonate, despre care puteți citi la fel în public, și anume faptul că aceste comisioane în contractele cu guvernele din alte țări sunt absolut normale și transparente.

Într-un contract cu guvernul unui stat civilizat, dacă o companie câștigă un contract, mai apare o companie care subcontratează acel contract și ea ia un comision de 5%, de 10%. În România, acest parandărăt pe care noi l-am văzut în spațiul public, în sutele de articole cu privire la domeniul digitalizare, a fost definit ca fiind un parandărăt. Am încercat să fac o comparație cu o țară civilizată unde lucrurile se și întâmplă. Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles. Îmi pare rău, stimate domnule președinte, că reflexul dvs. și al unor colegi este mereu de a taxa orice chestiune din punct de vedere politic. Dacă vrem să facem ceva, din punct de vedere politic trebuie să lucrăm împreună. Din această Comisie, instituția noastră a trecut anul trecut printr-o campanie de dezinformare gravă – nu voi intra în detalii – din care a pierdut statul român. Avem disponibilitatea să lucrăm cu această Comisie, cu ministerul, pentru a repara acest lucru.