VIDEO/ Irineu Darău, ministrul Economiei și Digitalizării: Schemele de ajutor de stat favorizează industriile clasice în detrimentul ecosistemelor de inovare

11 martie, 2026

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a subliniat că sistemul actual de scheme de ajutor de stat din România necesită o regândire profundă pentru a fi eficient și transparent.

„Avem foarte multe scheme de ajutor de stat, gestionate de autorități diferite, care deseori funcționează în mod incoerent. Trebuie să ne întrebăm care sunt prioritățile pe termen mediu și lung și să analizăm eficiența acestor scheme. În prezent, lipsa de coerență și birocrația fac ca rezultatele să fie reduse”, a explicat Darău.

Declarațiile au fost făcute la la Conferința CDG ”Inovația în economia românească – adecvarea companiilor la trendurile tehnologiei globale” organizată de CursDeGuvernare marți, 10 martie, la Senatul României.

Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

Ministrul a precizat că sistemul actual favorizează modul clasic de alocare a fondurilor către companii individuale, în detrimentul dezvoltării ecosistemelor de inovare.

„E foarte important să încurajăm și companii mari, e foarte important să încurajăm industrii clasice, să le zic așa, dar nu cumva să fie o investiție disproporționată. Pentru că, prin astfel de subvenții, dacă nu sunt echilibrate și cu subvenții către ecosisteme de inovare, s-ar putea ca încă 5 sau 10 ani de fapt să finanțăm, planificat, programat, rămânerea în trecut”, a declarat ministrul.

Darău a subliniat că obiectivul este crearea unor mecanisme moderne care să permită finanțarea inteligentă a companiilor inovative, cu accent pe corelarea investițiilor publice cu fonduri private și pe rezultate măsurabile pe termen mediu și lung.

Ministrul a avertizat că și programul Startup Nation nu este definit și implementat în mod optim.

„Tentația rămâne aceeași: să dăm bani unor companii, one-shot, pe termen scurt, finanțând angajarea unu‑doi oameni și sperând că astfel vor apărea companii inovative care să reziste 20 de ani. Se întâmplă asta în medie? N-aș crede. Trebuie să schimbăm modul de a face pentru a obține rezultate diferite”, a afirmat Darău.

Cele mai importante declarații:

Mă voi referi foarte direct la tema pusă în discuție. Am fost, în aceste 2 luni de ministeriat pe care le-am avut până acum, la primul Consiliu pe Competitivitate, la Bruxelles și am văzut din partea miniștrilor economiei ai UE un sentiment al urgenței, o conștientizare a faptului că UE în ansamblu are un decalaj de competitivitate și care, în viteza lumii de azi, se va mări dacă nu facem nimic. Și conștientizarea faptului că și discuțiile și dezbaterile sunt bune, dar e nevoie de decizii și fapte. Și cred că aceasta este fereastra de timp – de luni de zile, nu mai vorbim de ani – în care trebuie să luăm decizii și altfel decât s-au luat până acum.

Gândindu-mă la pregătirea acestei discuții, întâi m-am întrebat ce precondiții trebuiesc îndeplinite pentru a avea inovare. În primul rând, și e relevant pentru societatea și economia românească, și pentru companii, nu trebuie să fim în negare. Acum poate sunt și subiectiv, vin din industria software – înainte să fiu politician – dar cred că încă nu conștientizăm ritmul cu care se vor schimba niște lucruri. Și cred că e foarte important să conștientizăm gap-urile, decalajele existente, și să ne dăm seama că de acum încolo ritmul va tot accelera. Dacă suntem în negare e foarte greu să te desprinzi de modul în care lucrurile s-au făcut până acum.

Pe de altă parte, dacă vorbesc despre această ancoră de care cumva trebuie să ne eliberăm, trebuie să avem și o ancoră în viitor. Cred că oportunitatea e uriașă. Această accelerare, poate nu exponențială dar spre exponențială, înseamnă și că suntem la un nou T0 economic, T0 al istoriei, din acest punct. Aceste decalaje pe care le-am avut, istoric, nu ne vor ține în urmă pentru totdeauna – ci avem șansa să pornim poate din spatele altora în startul acestei curse, dar să pornim aproape din același punct. Exact cum am făcut odată cu infrastructura de rețea de internet de mare viteză, aceea e o infrastructură fizică – dar și privind provocările lumii de azi și de mâine cred că putem pleca aproape din același punct.

Apoi m-am întrebat defapt de ce anume depinde inovarea, capacitatea de inovare și ritmul inovării. Și la asta o să încerc să răspund în următoarele minute. Înainte să spun câteva gânduri despre companii, bineînțeles că din această poziție de Ministru al Economiei, mă gândesc ce condiții sunt necesare în modul în care este facilitată economia țării, în modul în care este organizată guvernarea și impactul pe care îl are asupra economiei. În primul rând, mi se pare că avem nevoie de spații și ecosisteme pentru inovare reală și accelerată.

Personal, cred că trebuie să explorăm acel concept, de care cu siguranță ați auzit, de sandbox. Există, definit la nivel european, pe vreo trei paliere, dar după părerea mea, destul de nișate, pe anumite subdomenii industriale. În schimb, cred că în sine conceptul este valoros.

Să avem un ecosistem, cu reguli diferite, fără frânele pe care le avem în general în birocratie – nu doar în România, și în alte locuri – și acolo să se întâmple inovarea.

Este despre multe lucruri. Este despre fiscalitate, este despre educație, este despre lipsa de birocratie, este despre integrarea cu alte piețe și așa mai departe. Tind să cred că, decât să încercăm o optimizare graduală, eventual lentă, a ceea ce există, merită să încercăm și asta. Merită să încercăm să definim de la zero un ecosistem, bineînțeles inclusiv legislativ, în care companiile să fie lăsate și încurajate să inoveze.

Știți că, privind competitivitatea, în Uniunea Europeană se discută de al 28-lea regim, adică un fel de al 28-lea stat membru, care să aibă reguli total diferite (pentru companii), pentru că pare că nu suntem capabili să evoluăm destul de repede în cele 27 de regimuri, respectiv în regimul comun european.

Apoi, de ce depinde inovarea? Cred că depinde fără îndoială de capital. Și cred că aici avem o problemă în UE, dar avem o problemă și mai mare în România. E foarte greu să existe suficient de mult capital pentru companiile inovative. Și trebuie să ne întrebăm de ce. Trebuie să ne întrebăm de ce alte țări reușesc mai bine această mobilizare a capitalului.

Deci trebuie să devenim atractivi și trebuie să lăsăm capitalul să circule și, dacă putem, să creăm niște mecanisme, probabil de împrumut, de garantare, de contractare, care să multiplice practic o mică investiție a statului. Pentru că azi, deocamdată, mi se pare că statul se concentrează pe niște ajutoare de stat mai degrabă mari și pentru companii mari, în loc poate să investească mai puțin în niște companii inovative, dar acea mică investiție inițială se însemne un deblocator al unor fonduri private mult mai mari, pe baza micii garanții de început, de la stat.

Apoi, capitalul uman. Poate pare o treabă de termen lung, dar cred că niciodată nu este prea devreme să insistăm pe calitatea capitalului uman și pe faptul că, cel puțin în România, avem nevoie de un salt aici. Și avem nevoie de un salt general, pentru că, dacă… întotdeauna o zic, indiferent de tema despre care vorbesc: atâta vreme cât avem analfabetism funcțional și abandon școlar la aproape 50%, înseamnă că pierdem jumătate din capitalul uman al României. Ce impact are asta asupra inovării, ne putem întreba.

Apoi, calitativ, câtă predispoziție spre inovare are capitalul uman funcțional, să zic așa, al României? Aș tinde să cred că nu prea mult, generalizând un pic, și am putea să ne întrebăm de ce – personal, ca să rămân și în sfera Ministerului meu, cred că o temă pe care merită să insistăm în lunile și anii următori este învățământul dual, dar și în pre-universitar, nu doar în universitar. Să aducem accelerat, volițional, cu planuri concrete, măsurate, mediul privat împreună cu învățământul, să le dăm posibilitatea să inoveze inclusiv în structura educațională pe care o creează. Și cred că avem nevoie de asta, fiindcă altfel, într-o lume în care, nu știu ce exemplu să vă dau… Un copil de 5 ani> nu știu cum va arăta lumea, piața muncii, când va avea el 18 ani. Noi toți spunem să ancorăm competențele în piața muncii.

Mai știm cum să le ancorăm? Până acum 10-20 de ani poate știam. Și atunci de ce să nu facem altfel? Să recunoaștem că nu știm și să aducem mediul privat împreună cu învățământul, tot mai des, tot mai accelerat.

Bineînțeles, pe tot drumul acesta trebuie eliminate frâne birocratice și să avem grijă ca stat, după părerea mea, apropo de scheme de ajutor de stat, să nu cumva să încurajăm exact status-quo-ul. E foarte important să încurajăm și companii mari, e foarte important să încurajăm industrii clasice, să le zic așa, dar nu cumva să fie o investiție disproporționată. Pentru că, prin astfel de subvenții, dacă nu sunt echilibrate și cu subvenții către ecosisteme de inovare, s-ar putea ca încă 5 sau 10 ani de fapt să finanțăm, planificat, programat, rămânerea în trecut.

Despre companii, eu în general mă feresc, deși mă întâlnesc cu foarte mulți antreprenori și vin din mediul privat, mă feresc să dau sfaturi companiilor pentru că sunt sigur că știu mai bine ce să facă decât statul.
Cred că, să nu fie folosită inteligența artificială în învățarea și în procesele din companii nu mai este o opțiune. Cred că investiția în R&D, în cercetare și dezvoltare, este fundamentală și aici avem un anumit decalaj pe media companiilor din România și poate și cu ajutorul inteligenței artificiale și cu ajutorul altor tehnologii e obligatoriu să fie simplificate și optimizate procesele interne și aici avem în anumite industrie un decalaj.

Și ultima idee: înainte să luăm decizii și înainte să creăm, poate cum am zis, sandbox-ul sau alte regimuri fiscale și de inovare, cred că trebuie să ne gândim și la ambiția pe care, hai să zicem mai larg UE ar trebui să o aibă. Înainte să luăm deciziile. Și cred că ambiția maximală ar trebui să fie cam așa: cum facem ca antreprenorii, cercetătorii și capitalul din restul lumii să vină către Europa? E foarte greu să ne imaginăm acest lucru, dar cred că întrebarea asta te duce la întrebarea: de ce nu vine azi? Nici capitalul suficient, nici antreprenorul din SUA sau de altundeva, către Europa. Și cred că dacă am reuși să ne răspundem la această întrebare, probabil că și deciziile ar fi într-un ritm mult mai ambițios.

Cert e că într-o lume atât de accelerată, competitivitatea – acest cuvânt la modă, dar foarte important – este despre a fi sau a nu fi. Acesta a fost sentimentul la Consiliul pentru Competitivitate (COMPET), cum v-am spus. Aproape toți miniștrii Economiei vorbeau despre urgența acestor ani și că fără inovare și fără competitivitate reală s-ar putea ca decalajul față de restul lumii să devină irecuperabil.

Întrebări și răspunsuri:

Moderator: Eu am aici două pălării, că vin și din mediul de afaceri și din zona de digital. Voiam doar să dau un exemplu de cum am ratat acest trend, din punctul meu de vedere, pe zona de educație digitală. Am avut foarte multe fonduri pe educație digitală acum în PNRR, pentru că s-a introdus acel 10% care să fie în toate PNRR-urile, am fi putut să facem un salt, un leapfrog, dacă implementam cum trebuie. Putem învăța, ok, nu s-a întâmplat, dar putem învăța din asta. Ce am învățat de la partea de educație este că s-a investit în infrastructură, însă nu a fost corelat cu programele de competențe. Și, practic, am făcut un program de competențe care îi învață altceva decât au ei în școli și în licee, unde au introdus asta. Și același lucru îl vedem și la …, pentru firme. Pentru că ce am văzut în ultima perioadă: avem, de exemplu, ADR-uri, Agențiile de Dezvoltare Regională, care au linii de finanțare pe inovare. Numai că nu avem oameni acolo care înțeleg ce e aia inovare. Și atunci avem o grămadă de probleme, cum o cuantifici. De exemplu, avem un ADR care consideră că ERP-ul și CRM-ul sunt inovare. Și consideră că sunt într-adevăr cheltuieli eligibile. Pe de altă parte, nu ai avea suficiente firme să se ducă dacă pui standardul de inovare mai sus. Și aici voiam să ne spuneți cum vedeți situația.

Răspuns:

Eu folosesc niște cuvinte cu atenție și nu pretind că am toate răspunsurile, dar în zona aceasta de inovare cred că e foarte important să investești în ecosisteme. Nu să subvenționezi companii individuale. Și e o întrebare dacă restul subvenților de companii individuale sunt ok, dar vorbesc despre inovare.

Și după aceea, a doua întrebare este despre guvernanța acestor ecosisteme. Ar trebui să le guverneze statul sau mediul privat? Câtă vreme avem niște ecosisteme, chiar și într-un mediu economic, uneori dur, rigid, care funcționează, ecosisteme private și atrag venture capital… oare nu cumva fac mai bine treaba decât statul? Trebuie să ne întrebăm foarte bine care e soluția la problema pe care o avem, nu să răspundem în același fel în care se răspunde de zeci de ani.

Și vă dau un exemplu la care nu m-aș fi gândit înainte să vorbesc cu un antreprenor care avea expunere pe mai multe piețe, inclusiv din Vest, antreprenor român. Și care a spus și Germania are un decalaj de competitivitate. Dar, de exemplu, ce au făcut acum, mai recent, pe tech: au început să semneze contracte cu start-up-uri, cu ținte aproape imposibile de îndeplinit. Cum am avea, de exemplu, pe dual-use sau pe militar. Adică o serie de specificații foarte future-oriented, ca și cum ar fi peste 5 sau 10 ani, și plată doar la rezultat.

Dar știți care a fost efectul? La fiecare euro pe care a semnat statul german – încă odată, aproape imposibil de plătit de fapt – au venit 10 euro din venture capital. Deci sunt multiple dispozitive pe care le putem folosi. Nu cred că trebuie mers pe modul clasic în această sferă. Pentru că dacă mergem pe modul clasic, părerea mea e că deciziile, birocrația, licitațiile nu vor putea merge atât de repede încât de fapt să nu finanțăm trecutul.

Moderator: De fapt ne trebuie alt mecanism pentru așa ceva. Dar, bineînțeles, întrebarea pe care îmi doresc să o adreseze cei care se uită, ce facem cu Start-Up Nation?

Toată lumea mă întreabă asta. Știți că acolo întregul mecanism și flux depinde de fonduri europene, dar și de bugetul național.

Start-Up Nation va merge înainte, sper din mers să mai pot optimiza niște lucruri. În rest, îmi deplină coerență cu ce am spus până acum, pe parcursul acestui an îmi doresc foarte mult să analizez toate schemele de ajutor de stat din sfera Ministerului Economiei și să comparăm un pic eficiența, poate să le mai optimizăm pe parcurs, pentru că astăzi nu am o analiză comparată pentru a vedea pe termen mediu-lung care scheme de ajutor trebuie încurajate, optimizate și care poate trebuie să renunțăm.

Start-Up Nation cred că este unul dintre exemplele, aș spune, generalizând, de succes, dar am și acolo dubii serioase că este definit și implementat în mod optim, pentru că tentația este aceeași. Hai să dăm bani unor companii, one-shot, pe termen scurt, finanțăm practic angajarea a unu-doi oameni, sperând că din această sită o să iasă și niște inovare și niște companii pe bune care să trăiască 20 de ani. Se întâmplă asta în medie? N-aș crede. Deci mai trebuie să și schimbăm modul de a face dacă vrem să obținem rezultate diferite.

Moderator: Doar așa, ca idee, Bucharest Robots, prima firmă de roboți umanoizi din România, a fost finanțată pe Startup Nation și încă mai existăm.

Intervenții în cadrul dezbaterii:

Spun un singur lucru și aici e o problemă, pe care eu am identificat-o ca ministru nou: nu e doar la Ministerul Economiei mecanismul de ajutoare de stat, și nu zic neapărat că vreau să fie doar aici.

Noi avem niște mai multe autorități care creează, prin mai multe modalități, scheme de ajutor de stat – eventual, mai nou, multianual. Și mă întreb foarte serios, așa cum mă întreb foarte onest, în propriul minister, care este coerența și care e prioritatea – care e prioritatea per total. Și aici avem o mare… Adică îmi doresc să avem politici economice bazate pe date, dar și politici economice sau alegeri economice voliționale – adică să știm în ce direcție mergem, de ce mergem într-acolo, la ce perioadă verificăm impactul și așa mai departe.

Astăzi avem aș spune foarte multe intenții bune disparate, foarte multe autorități care se ocupă de cam același lucru, dar în moduri diferite, și să nu ne miră că rezultatul nu este eficiența.

Și e o întrebare apropo de competitivitate… E clar o cursă: o cursă între state, o cursă între Uniunea Europeană și restul lumii și așa mai departe. Și mă întreb, în această cursă, ca și cum ai avea un antrenor – cine este antrenorul? Cine este capul limpede? M-am întrebat în primul moment în care am ajuns la minister. N-am mai spus-o public în termenii aștia, dar îmi permit la dumneavoastră că e o dezbatere foarte liberă – unde se fac, coerent, unitar, volițional, politicile economice în acest stat? Eu n-am găsit, după două luni și ceva, răspunsul.

Haideți să o punem pe seamă scurteții perioadei (mandatului), ca să nu fiu mai dur, dar e o întrebare fundamentală. Unde este acel punct sau acel consiliu sau acel cerc în care decidem de exemplu trei lucruri coerente de care să ne ținem consecvent trei ani de zile sau cinci ani de zile de acum încolo.

Cred că aici avem o foarte mare problemă. Și atunci putem avea mici încercări de competitivitate fiecare – vedeți, cel puțin la unii dintre noi pasiune este, dorință este. Dar dacă nu e și coerență inter-instituțională…

Mai zic ceva. Nici pe asta nu am mai spus-o public. M-am gândit, când am ajuns Ministrul Economiei, despre ce este acest minister, că sună bine și știți cât de importante sunt ministerele economiei în alte țări. Și mi-am răspuns așa: din păcate Ministerul Economiei cam culege roadele otrăvite ale acțiunii conjugate ale tuturor celorlalte ministere. Politica fiscală nu o facem noi, politica pe muncă nu o facem noi, politica monetară nu o facem noi. Dar politica de stimulente, foarte puțin pe niște scheme de ajutor de stat – în rest avem Dezvoltare, Fonduri Europene, etc. Deci vedeți, nu e o problemă patrimonială, nu știu unde ar trebui să se facă, dar undeva ar trebui să fie luate aceste decizii împreună și să se țină, eventual, nu doar un singur guvern, ci poate niște guverne succesive, de o politică unitară. Pentru că altfel nu avem cum să nu pierdem în competiție. Suntem ca o echipă de sportivi cu mai mulți antrenori. Fiecare sportiv are 2 antrenori pe cap. Foarte complicat.

Îmi exprim și o mică frustrare, apropo de cum spunea domnul ministru, că despre unele lucruri se vorbește foarte puțin. De ce nu se vorbește de aderarea la OCDE ca de un proiect de țară absolut fundamental? De ce nu începem să vorbim despre aderarea la zona Euro, atât când ne-o lua să ajungem acolo, ca următor proiect de țară? Avem și o problemă cred eu de, cum să zic, convingerea oamenilor că de fapt suntem pe o traiectorie ascendentă și noi, politicienii de fapt, să reușim să – poate și presa, poate și ONG-urile – să popularizăm obiectivele foarte mari de țară. Pentru că poate și de aici o lipsă de coeziune socială: în spatele a cărui obiectiv următor ne aliniem noi, poporul.

Intervenție:

În completare, îmi permit și eu eu două aspect. Pe de-o parte, și cumva reiese din discursul dvs., să nu digitalizăm birocrația și apropo de a gândi altfel – cred că trebuie să fim foarte onești: în unele cazuri nu avem cum să… nu ne limităm la atât, să digitalizăm birocrația, pentru că nu vei putea revoluționa totul, dar să ne gândim cum să deschidem un alt front în care facem altfel.

Și în al doilea rând, apropo de transparență. Eu tot am vorbit de scheme de ajutor de stat, și n-am înțeles eu multe în două luni de zile, dar îmi dau seama de niște fire roșii, de disfuncționalitate și poate de abordări preferențiale, ca să fiu eufemistic, în gestiunea unor scheme de ajutor de stat în ultimele decenii. Cred că acolo trebuie foarte multă transparență. Deci cred că trebuie ca în niciun caz, orice formă de ajutor de stat, să nu însemne dosar cu șină și număr de registrare dat de oameni la ghișee. Pentru că de acolo multe tentații apar.

Și cred că digitalizarea ar trebui să rezolve acest lucru și în momentul în care… mai ales că avem această abordare, nu prea bună zic eu, cu primul-venit – primul-servit în multe mecanisme, măcar să fie primul-venit – primul-servit cu semnătura electronică și cu stamparea datei și ore exacte. Asta poate ne gândim la un moment dat la o inițiativă care să interzică pentru accesarea de fonduri folosirea biletului de ordine, care să ateste ordinea.