2 martie, 2025

După reuniunea de la Londra, președintele interimar Ilie Bolojan a prezentat publicului detalii ale întâlnirii.

„În această întâlnire, s-au convenit câteva aspecte. Până la realizarea unui armistițiu, menținerea sprijinului militar pentru Ucraina. Se va avea în vedere creșterea bugetelor pentru Apărare”, a transmis președintele interimar duminică seara.

„S-a convenit ca garanțiile de securitate acordate Ucrainei să nu poată fi realizate fără sprijinul SUA. Nu e vorba doar de garanții pentru Ucraina, ci pentru întreg flancul estic al NATO.


Garanțiile de securitate care pot acordate Ucrainei nu se pot asigura fără un sprijin din partea SUA
Aceste garanții de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot flancul estic. În continuarea parteneriatului transatlantic se va lucra la un plan comun în așa fel încât garanțiile de securitate să fie asigurate cu o implicare mare a țărilor europene, dar bazându-se și pe un sprijin pe care SUA l-ar putea asigura.

De asemenea, pentru încheierea unui armistițiu și a unei încetări a focului cât mai repede, o reluare a dialogului între Ucraina și Statele Unite ar contribui la închiderea cât mai rapidă a conflictului și la încetarea focului.

Țările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie adoptate decizii în acest sens.”, a mai spus Ilie Bolojan.

(Citește și: ”Ilie Bolojan participă la discuțiile de la Londra pe tema apărării europene”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: