Statele Unite fac demersuri pentru a programa o întâlnire între președintele Donald Trump și omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, a declarat duminică vicepreședintele american JD Vance (foto). Aliații europeni ai Ucrainei fac presiuni pentru prezența lui Zelenski la summitul americano-rus din Alaska, prevăzut pentru 15 august.
„Unul dintre blocajele cele mai importante este că Vladimir Putin a spus că nu se va așeza niciodată la discuții cu Zelenski, liderul ucrainean, și președintele Trump a reușit să schimbe asta”, a afirmat Vance, într-un interviu acordat postului de televiziune american Fox News. Administrația americană face demersuri pentru ca cei trei lideri „să se poată așeza și să discute despre încetarea acestui conflict” din Ucraina.
Liderii Uniunii Europene au insistat ca la discuțiile din Alaska să fie prezent și Kievul. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu va participa, ce mai probabil, la summitul din 15 august, le-a cerut aliaților europeni, în special Franței, Germaniei și Regatului Unit, să structureze o abordare comună. O „reuniune extraordinară”, prin videoconferință, va avea loc luni între miniștrii de externe din UE și omologul lor ucrainean, scrie Agerpres.
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a lăsat să se înțeleagă că președintele ucrainean ar putea asista la summitul din Alaska. Da, cred indubitabil că este posibil”, a răspuns el unei întrebări adresate de postul de televiziune american CNN privind o eventuală prezență a șefului statului ucrainean în Alaska.
Decizia finală îi va reveni însă președintelui Donald Trump, a avertizat diplomatul american. „Dacă el estimează că invitarea lui Zelenski este cel mai bun scenariu, atunci o va face. Dar nu a fost luată nicio decizie deocamdată”, a subliniat fostul Matthew Whitaker.
(Citește și „Contrapropunere Ucraina – UE la planul lui Putin de încetare a focului: schimb reciproc de teritorii cu Rusia – garanții de securitate pentru orice concesie teritorială din partea Kievului”)
***