20 noiembrie, 2025

Vicepremierul Oana Gheorghiu va aviza proiectele elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării, conform atribuțiilor stabilite prin Decizia premierului Ilie Bolojan, publicată joi în Monitorul Oficial.

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, în scopul asigurării îndeplinirii priorităților majore din Programul de guvernare, doamna Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru, coordonează procesul de elaborare și avizează proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor publice”, se arată în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.

Oana Gheorghiu va asigura informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aplicarea prevederilor stabilite prin această decizie, se mai arată în document.


Vicepremierul Oana Gheorghiu a depus pe 30 octombrie jurământul de învestitură în fața președintelui Nicușor Dan, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni.

Ea ocupă postul de vicepremier rămas vacant în Guvernul Bolojan după ce Dragoș Anastasiu a demisionat în luna august.

După numire, Oana Gheorghiu a devenit subiectul atacurilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), din cauza unei declarații referitoare la pensiile judecătorilor și procurorilor. Ea a spus că banii pentru pensiile magistraților vin „din alte părți” și a dat exemplul unor copii săraci și bugetele insuficiente ale spitalelor ce ajung să nu mai aibă fonduri nici măcar pentru medicamente.

CSM a reacționat vehement, acuzând-o de incitare la ură și violență și făcând în premieră o plângere penală pentru încălcarea independenței justiției și statutului magistraților.

Președintele României, Nicușor Dan, a considerat declarația „nefericită” dar nu constituie o faptă penală, apreciind reacția CSM ca exagerată.

(Citește și: Justiția face plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu, după declarațiile privind pensiile speciale)


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: