Adrian Veştea a anunțat marți, imediat după ora 10, când a expirat ultimatumul dat de PNL pentru a renunța la mandatul de premier desemnat, că merge în continuare cu procedura de formare a Guvernului.
”Poziţia mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare şi merg mai departe cu aceeaşi hotărâre”, le-a răspuns, marţi, pe Facebook, Adrian Veştea.
El se declară în continuare optimist în ceea ce privește șansele de învestire a unui guvern politic pe care-l va conduce, după ce a declarat și luni că are deja asigurate aproximativ 240 de voturi în Parlament.
”Cred că, mai ales în momente dificile, interesul ţării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic. Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcţional şi de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate şi curaj politic. Mergem înainte!”, a mai transmis Veştea.
Deciziile luate luni de conducerea PNL
Conducerea PNL a luat luni seară două decizii esențiale pentru poziționarea partidului față de viitorul guvern: în ședința extraordinară , liderii liberali au decis să-și mențină poziția luată anterior în forurile partidului de a nu susține un guvern din care face parte PSD, iar un al doilea vot a vizat respingerea unui guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea.
Biroul Politic Național s-a întrunit pentru a lua o decizie în ce privește poziția oficială a partidului față de desemnarea liberalului Adrian Veștea ca premier desemnat să formeze noul guvern de către președintele Nicușor Dan. Șeful statului nu s-a consultat cu conducerea PNL înainte de-a face această nominalizare, și nici Adrian Veștea nu a informat partidul de faptul că urma să fie nominalizat și că acceptase.
Prima decizie de luni seară a liberalilor a fost reconfirmarea vechii poziții față de viitorul guvern: niciun sprijin pentru un guvern din care face parte PSD a fost votat de 39 din cei 54 de lideri prezenti. 10 lideri au votat împotriva acestei decizii, iar 5 s-au abținut. A fost, de fapt, a patra confirmare a deciziei de-a nu mai colabora cu PSD. Printre cei care au votat împotrivă sau s-au abținut au fost liberali din gruparea lui Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, printre ei numărându-se Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Toma Petcu, Ionuț Stroe.
Potrivit surselor politice, Adrian Veștea s-ar fi adresat liberalilor cerându-le să-i susțină guvernul, invocând necesitatea de-a se rezolva criza politică, și chiar a avansat ideea ca actualul ministru al finanțelor, Alexandru Nazare, să facă parte din viitorul guvern. Potrivit premierului desemnat, cabinetul său are deja asigurat numărul necesar de voturi, și s-ar putea prezenta pentru votul în parlament chiar miercuri.
Discuțiile au fost dure, cu acuzații de ambele părți, majoritatea liderilor condamnând atât maniera de desemnare a premierului de către Nicușor Dan, cât și atitudinea lui Adrian Veștea de-a accepta fără să fi anunțat partidul. Unele voci au cerut demiterea din partid a lui Adrian Veștea, lucru care se poate face, însă, numai prin congres, dată fiind poziția în partid a premierului desemnat.
(Citește și: PNL – rafală de decizii împotriva premierului desemnat de Nicușor Dan: Nicio susținere pentru un guvern Veștea – Nicio susținere pentru un guvern din care face parte PSD)
****