19 decembrie, 2025

Comitetul Politic al USR, întrunit vineri în regim online, a validat propunerile pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit News.ro. Cele două nominalizări au fost aprobate de conducerea USR cu  81,22% voturi ”pentru” , 4,42% ”contra” şi  14,36% abţineri. 

Actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, a fost validat ca propunere pentru funcţia de ministru al Apărării, acesta urmând să ocupe şi poziţia de vicepremier. Potrivit USR, Radu Miruţă (40 de ani) deţine un doctorat în Telecomunicaţii şi este absolvent şi al Facultăţii de Drept.

”A avut o carieră în companii importante din domeniul telecomunicaţiilor, iar în 2020 a devenit deputat pe listele USR, aflându-se acum la al doilea mandat. Ca ministru al Economiei, a avut un rol esenţial în negocierea contractelor din vastul pachet de finanţare pentru Apărare, SAFE, prin care României îi sunt destinate peste 16,6 miliarde de euro”, arată USR într-un comunicat oficial.


În același timp, pentru conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost validat ca propunere senatorul Irineu Darău.

Viitorul ministru de la Economie: Urmăresc să iau decizii care să încurajeze antreprenorii şi să atragă investiţii

USR arată că Irineu Darău (39 de ani) este senator USR de Braşov aflat la al doilea mandat. ”De profesie informatician, este licenţiat al Facultăţii de Matematică şi Informatică de la Universitatea din Bucureşti. Conduce Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi inovare şi este membru în mai multe comisii economice şi sociale din Senat. Este liderul filialei USR Braşov”, menţionează USR.

După validarea internă, acesta a precizat că urmăreşte să ia decizii ”care să descătuşeze potenţialul economic, să încurajeze antreprenorii şi să atragă investiţii”.

”Urmăresc să iau decizii care să descătuşeze potenţialul economic, să încurajeze antreprenorii şi să atragă investiţiile. Sunt conştient de responsabilitatea uriaşă pe care mi-o asum şi voi pune toate forţele mele în slujba oamenilor şi economiei româneşti”, a scris Darău, vineri, pe Facebook.

În ceea ce priveşte digitalizarea, mesajul său către instituţiile statului este că ”trebuie trecut de la vorbe la fapte, fiindcă fără digitalizare reală şi eficientă pierdem enorm de mult potenţial, resurse şi bani publici”.


”Această guvernare are datoria să redreseze fiscal-bugetar statul şi totodată să deschidă deja frontul dezvoltării viitoare. Mă bucur să pot pune umărul la efortul de construcţie. Îmi doresc să ne propunem şi să atingem obiective concrete. Nu vreau să ne pierdem vremea cu certuri sterile şi cu jocuri politice, fiindcă oamenii aşteaptă de la noi lucruri simple: să muncim onest şi să producem rezultate pentru români. Nimic altceva!”, mai spune el, subliniind că va continua să militeze pentru importanţa fundamentală a educaţiei şi a capitalului uman.

Fritz: Avem un angajament ferm al USR pentru guvernare

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a subliniat după Comitetul Politic că validarea propunerilor USR pentru Ministerul Apărării şi pentru Ministerul Economiei este o confirmare a angajamentului ferm al USR pentru o guvernare profesionistă şi orientată către oameni.

„Radu Miruţă este o alegere firească la Apărare, un om care a demonstrat rigoare în activitatea guvernamentală şi care a avut un rol esenţial în implementarea Programului SAFE – un program vital pentru modernizarea Armatei şi pentru colaborarea strânsă dintre industria naţională de apărare şi Ministerul Apărării. Irineu Darău aduce peste 15 ani de experienţă solidă în mediul privat, în proiecte complexe şi internaţionale din industria tehnologică, financiară şi industrială. Este un profesionist obişnuit să lucreze cu standarde înalte, cu echipe diverse şi cu responsabilitate pentru rezultate. Prin aceste propuneri, USR arată din nou că pune în faţă competenţa, integritatea şi interesul public. România are nevoie de lideri care ştiu ce fac şi care lucrează pentru oameni, nu pentru sisteme sau grupuri de interese”, a declarat Dominic Fritz.

(Citește și: Nume noi în guvern: Radu Miruță se mută la Apărare și devine vicepremier, iar Irineu Darău îl înlocuiește ca ministru al Economiei)

(Citește și: Cele 20 de măsuri concrete de relansare economică, puse pe masă de mediul de business: Ar debloca investiții de 10 mld. lei – ar creștere gradul de conformare cu 2 mld. euro – ar reduce povara administrativă cu 30-40% pentru companii)

(Citește și: Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării / Interimatul va fi asigurat de ministrul Economiei, Radu Miruță)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: