8 ianuarie, 2013

Reprezentantul PNL la Consiliul Naţional al Audiovizualului, Viorel Vasile Buda (foto), a fost ales marţi vicepreşedinte al CNA, după ce săptămâna trecută forul o alesese în funcţia de preşedinte pe Laura Georgescu, reprezentanta Guvernului Ponta.

Şedinţa de marţi a CNA nu a avut un regim public, iar voturile membrilor au fost secrete.

Buda a fost deputat liberal, membru al Comisiei de cultură şi mass-media, în legislatura trecută, precum şi preşedinte al PNL Satu Mare în perioada 1990-1992. Absolvent de Fizică la Cluj-Napoca, el a predat acest obiect la un liceu.


Prin votul de marţi, membri ai CNA susţinuţi de USL ocupă funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Consiliului. În total, 7 dintre membrii CNA au fost propuşi în Consiliu de către partide membre USL sau de către guverne conduse de premieri din aceste partide.

Ceilalţi 4 membri ai CNA au fost propuşi din zona actualei Opoziţii sau de către preşedintele Traian Băsescu.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Astfel, fostul preşedinte al CNA, Răsvan Popescu (propus de PSD), pierde şi postul de vicepreşedinte, după ce săptămâna trecută fusese ales vicepreşedinte interimar al Consiliului.

Componaneța CNA, în prezent:

  • Laura Corina Georgescu (propusă de Guvernul Ponta) – președinte
  • Viorel Vasile Buda (PNL) – vicepreședinte
  • Răsvan Popescu (PSD)
  • Maria Monica Gubernat (PSD)
  • Cristina Trepcea (PSD)
  • Christian Mititelu (Guvernul Tăriceanu)
  • Mihai Mălaimare (Guvernul Tăriceanu)
  • Florin Gabrea (propus de președintele Traian Băsescu)
  • Narcisa Iorga (propusă de președintele Băsescu)
  • Valentin-Alexandru Jucan (PDL)
  • Lorand Turos (UDMR)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: