
Conducerea Universităţii de Artă Dramatică şi Cinematografică de la Budapesta a demisionat luni, în semn de protest faţă de numirea unui nou Consiliu de Administraţie. Cadrele universității și studenții acuză politizarea și intenția Guvernului de a elimina autonomia universitară.
Aproximativ 250 de studenţi s-au închis în sediul universităţii, în noaptea de luni spre marţi şi denunţă pierderea independenţei instituţiei.
De când a ajuns la putere, în urmă cu zece ani, premierul suveranist Viktor Orban a consolidat considerabil controlul statului în domeniul culturii şi presei în Ungaria, scrie Reuters. În discursul victoriei celui de-al treilea mandat, în urma alegerilor din 2018, el şi-a stabilit ca prioritate ”ancorarea sistemului politic într-o eră culturală”.
Alegătorii săi au cerut revenirea la valorile conervatoare și au acuzat că viața artistică este condusă de liberali și progresiști.
În virtutea unei legi adoptate anul acesta, Universitatea de Artă Dramatică şi Cinematografică, înfiinţată în urmă cu 155 de ani, este proprietatea unei fundaţii private, în locul statului.
Guvernul Orban a desemnat un Consiliu de cinci administratori și a respins toate propunerile venite dn interiorul universității, negând că aduce vreo atingere libertăţii de exprimare, csrie Reuters, prleuată de News.ro.
Conducerea instituţiei consideră că această decizie o privează de dreptul de a superviza toate problemele legate de buget, de organizarea şi gestionarea personalului.