Add Your Heading Text Here

16 noiembrie, 2020

Compania americană Moderna Inc. a anunțat luni că vaccinul său anti-Covid s-a dovedit eficient în 94,5% din cazuri, scrie Bloomberg.

În câteva săptămâni, gigantul farma va începe demersurile pentru autorizarea vaccinului în SUA.

Vaccinul a fost dezvoltat în colaborare cu Institutul Național de Sănătate din SUA și a fost efectuat prin administrarea a două doze. La studiu au paticipat peste 3.000 de voluntari, iar datele preliminare arată că 95 dintre ei s-au îmbolnăvit cu Covid-19.


Din cei 95, un număr de 90 au fost din grupul cărora li s-a administrat un ser placebo, iar 5 – din rândul celor care au fost vaccinați.

De asemenea, datele arată că nicio persoană vaccinată nu a dezvoltat forme grave, în timp ce 11 voluntari care au primit placebo a avut o formî severă de Covid-19.

Acțiunile Moderna au urcat luni, după anunț, cu mai mult de 9% în sesiunea premergătoare deschiderii tranzacțiilor de pe burselor americane.

Doar 5% dintre voluntarii cărora li s-a administrat vaccinul s-au îmbolnăvit, comparativ cu 90% din voluntarii care au primit o soluție placebo.

„Vom avea un vaccin care poate opri Covid-19”, a anunţat Stephen Hoge, preşedintele Moderna.


Succesul companiei Moderna este anunțat la o săptămână după ce BioNTech și Pfizer au prezentat rezultatele studiilor clinice  ale vaccinului lor, cu o eficiență de 90%.

Ambele vaccinuri folosesc tehnologia RNA, însă Moderna susține că dozele sale nu trebuie păstrate și transportate la temperaturi extrem de scăzute.

În cazul vaccinului BioNTech – Pfizer, temperatura de stocare este de minus 70 de grade Celsius. Moderna se aşteaptă ca vaccinul său să fie stabil la temperaturi standard cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius timp de 30 de zile şi ar putea rezista chiar şi 6 luni dacă este ţinut la minus 20 de grade Celsius.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Vaccinul Moderna se administrează în două doză la un interval de patru săptămâni, iar cel produs de Pfizer și BioNTech – două doze, la trei săptămâni.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: