fbpx

14 ianuarie, 2025

Uniunea Europeană va renunța la plafonul impus asupra prețurilor la gaze, măsură care expiră la finalul lunii ianuarie, au declarat pentru Reuters diplomați UE – un semn că cea mai gravă criză a energiei din Europa a fost depășită.

Bruxelles a introdus prima dată limita de preț în decembrie 2022, după luni în care prețul energiei a atins niveluri ridicate, cauzate de reducerea livrărilor de gaze rusești după invazia Ucrainei.

Prețul actual: sub 50 euro/MWh

Dar măsura, destinată să se aplice în situația în care prețurile europene la gaze trec de 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh), nu s-a aplicat niciodată pentru că prețul gazelor a rămas constant sub acest plafon.


La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile futures la gaze naturale se tranzacționau luni la aproximativ 49 euro pentru un MWh. Este o ușoară creștere față de săptămâna trecută, dar departe de nivelul din august 2022, când cotațiile la gaze naturale au depășit 300 euro pentru un MWh.

Diplomații UE au declarat pentru Reuters că executivul comunitar a informat statele membre că intenționează să renunțe la plafon.

În 3 ianuarie, ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin afirma că Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgență vizând plafonarea prețului gazelor naturale și să impună o limită de 60 de euro pentru un MWh, în ideea de a evita un posibil șoc al prețurilor la energie.

Temerile referitoare la un șoc energetic s-au intensificat după ce Ucraina a refuzat să reînnoiască un acord referitor la tranzitul gazelor naturale rusești, punând capăt mai multor decenii de dominație a Moscovei asupra piețelor energetice europene.

(Citește și: ”A fost aprobat mecanismul de plafonare a prețului de achiziție a gazelor în UE. Cum va funcționa”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: