Add Your Heading Text Here

22 aprilie, 2021

Comisia Europeană se pregătește să inițieze proceduri judiciare împotriva producătorului de vaccinuri AstraZeneca, potrivit Politico, care citează cinci diplomați europeni.

Comisia a ridicat problema miercuri la o reuniune a ambasadorilor, în cadrul căreia majoritatea țărilor UE au declarat că susțin darea în judecată a companiei pe motiv că aceasta nu livrat dozele de vaccin promise Uniunii.

Unul dintre diplomații citați de Politico a precizat că scopul procedurii judiciare este de a obliga AstraZeneca să livreze dozele stabilite în contractul său UE.


Două dintre sursele citate au declarat că Uniunea a solicitat ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, toate statele membre UE să semneze la documentele în baza cărora se va lansa procedura legală.

AstraZeneca a provocat nemulțumirea UE în ianuarie, când a anunțat că nu va putea oferi blocului comunitar numărul de doze promise inițial. Până la sfârșitul primului trimestru, compania a livrat 30 de milioane de doze către țările UE, în condițiile în care ar fi trebuit să livreze 100 de milioane de doze, potrivit contractului său încheiat cu UE.

Compania a asigurat că va livra alte aproximativ 70 de milioane de doze până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului, când ar fi trebuit însă să livreze toate cele 300 de milioane de doze garantate prin contract.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Statele membre învinovățesc AstraZeneca că a provocat sincope în campaniile naționale de vaccinare anti-Covid.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: