Uniunea Europeană a deschis o anchetă aprofundată asupra retailerului online de modă Shein pentru vânzarea de articole ilegale și ceea ce numește „modelul adictiv” al platformei deținute de chinezi.
Ancheta, anunțată pe 16 februarie de Comisia Europeană, marchează prima procedură formală a blocului comunitar împotriva companiei în temeiul Legii privind serviciile digitale (DSA), un set de reglementări ample al mediului online care guvernează aproape toate aspectele ecosistemului digital, de la platformele de comerț electronic la rețelele de socializare, relatează Politico.
Bruxelles-ul a declarat că investighează vânzarea de produse ilegale „inclusiv materiale ce acreditează abuzul sexual asupra copiilor”, explicând cu păpușile sexuale cu aspect de copil care au fost găsite în oferta Shein. Compania a fost supusă controlului în Franța la sfârșitul anului 2025, după ce autoritățile au descoperit pe site păpuși sexuale realiste care seamănă cu fetițe, și arme ilegale. Guvernul francez a depus eforturi pentru a suspenda accesul la site-ul Shein, dar o instanță a blocat decizia și a cerut în schimb Bruxelles-ului să intervină în temeiul DSA. Oficialii UE au declarat că plângerea a scos la iveală îngrijorări mai mari cu privire la faptul dacă Shein reprezintă „un risc sistemic pentru consumatorii din întreaga Uniune Europeană”. Aceștia au solicitat companiei să ofere informații despre modul în care se asigură că minorii nu sunt expuși la conținut neadecvat vârstei, precum și despre modul în care previne circulația produselor ilegale pe platforma sa.
Ancheta va analiza, de asemenea, „modelul adictiv” al Shein, inclusiv utilizarea unor funcții adictive, cum ar fi punctaj, recompense și alte stimulente acordate pentru achiziții frecvente. Oficialii UE au declarat că astfel de modele pot încuraja utilizarea excesivă, în special în rândul utilizatorilor mai tineri, și pot submina protecția consumatorilor și bunăstarea psihică a utilizatorilor.
UE ia măsuri împotriva companiilor chineze
Un alt punct central al anchetei va fi presupusa „lipsă de transparență” în jurul algoritmilor folosiți de Shein pentru a recomanda conținut și produse utilizatorilor. Conform DSA, „platformele foarte mari”, definite ca fiind cele cu peste 45 de milioane de utilizatori în UE, trebuie să dezvăluie principalii parametri ai sistemelor lor de personalizare și să ofere cel puțin o opțiune ușor accesibilă, care nu se bazează pe profilare.
Ancheta este cea mai recentă dintr-o serie de acțiuni întreprinse de UE care afectează firmele de tehnologie și comerț electronic deținute de chinezi.
Începând cu 1 iulie 2026, Bruxelles-ul va începe să perceapă o taxă fixă de 3 euro pentru fiecare articol de valoare mică din coletele sub 150 de euro, trimis direct din țări din afara UE către consumatorii din blocul comunitar, o măsură considerată pe scară largă ca fiind destinată unor platforme precum Shein, Temu și AliExpress. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 4,6 miliarde de astfel de colete au intrat în UE în 2024, un procent covârșitor de 91% dintre acestea provenind din China.
Shein spune că face eforturi să se conformeze
Shein își ia în serios „obligațiile conform Legii serviciilor digitale și a cooperat întotdeauna pe deplin” cu autoritățile de reglementare europene, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Martin Reidy.
Reidy a declarat că platforma a făcut în ultimele luni investiții „semnificative în măsuri de consolidare” a conformității sale, cum ar fi „evaluări cuprinzătoare ale riscurilor sistemice și cadre de atenuare, protecții sporite pentru utilizatorii mai tineri și eforturi continue pentru a proiecta serviciile noastre în moduri care promovează o experiență de utilizare sigură și de încredere”.
Shein a declarat în ianuarie că a implementat verificări ale vârstei pentru a se asigura că utilizatorii minori nu pot accesa articole la care n-au dreptul – o încercare de a răspunde preocupărilor legate de faptul că site-ul nu reușea să protejeze copiii de articolele pentru adulți, cum ar fi păpușile sexuale obișnuite.
Comisia monitorizează modul în care Shein pune în aplicare aceste verificări ale vârstei, a declarat un alt oficial. Dar nu are suficiente dovezi pentru a începe o anchetă cu privire la încălcarea de către platformă a prevederilor privind protecția minorilor.
Și alte companii chineze sunt vizate de UE
Temu este, de asemenea, sub investigația DSA pentru presupus „design care creează dependență” și vânzarea de bunuri nesigure sau ilegale. O anchetă separată asupra AliExpress, deținută de gigantul comerțului electronic cu sediul în China, Alibaba, a produs constatări preliminare conform cărora platforma „își încalcă obligația de a evalua și atenua riscurile legate de diseminarea produselor ilegale în temeiul DSA”.
Mai recent, pe 6 februarie, comisia a avertizat populara platformă video TikTok că trebuie să își revizuiască „designul care creează dependență” pentru a se conforma DSA. Serviciul, ale cărui operațiuni europene sunt deținute de firma chineză ByteDance, ar putea fi amendat cu până la 6% din veniturile sale globale dacă nu reușește să abordeze aceste probleme.
„În UE, produsele ilegale sunt interzise – indiferent dacă se află pe raftul unui magazin sau pe o piață online. Legea privind serviciile digitale menține cumpărătorii în siguranță, le protejează bunăstarea și le oferă informații despre algoritmii cu care interacționează”, a declarat Henna Virkkunen, comisarul UE pentru tehnologie, pe 17 februarie.
Autoritățile chineze au criticat eforturile UE de a înăspri reglementările digitale. În ianuarie, Ministerul chinez de Externe a acuzat UE de „protecționism flagrant” și „manipulare politică” după ce blocul comunitar, invocând riscurile unor atacuri cibernetice, a recomandat tuturor statelor membre să elimine Huawei și ZTE din rețelele lor de telecomunicații în următorii trei ani.
Cititi si: Reprezentanții Shein vor fi audiați în Parlamentul European. Chinezii sunt acuzați de încălcarea legislației UE
***