Add Your Heading Text Here

25 noiembrie, 2025

Statele Unite au cerut luni Uniunii Europene să îşi „reechilibreze” reglementările din sectorul digital înainte ca Washington să reducă tarifele impuse importurilor europene de oţel şi aluminiu, au declarat oficialii după o reuniune la Bruxelles, relatează Reuters, citată de news.ro.

Miniştrii europeni au presat delegaţia americană, condusă de secretarul pentru Comerţ Howard Lutnick şi reprezentantul comercial Jamieson Greer, să decidă aplicarea acordului comercial din iulie, care prevede reducerea tarifelor SUA la oţelul european şi eliminarea unor taxe pentru produse precum vinul şi băuturile spirtoase.

Lutnick a replicat însă că UE trebuie mai întâi să îşi regândească regulile din sectorul digital, pe care SUA le consideră dezechilibrate.


”Odată ce stabilesc un cadru cu care să fim confortabili şi înţelegem situaţia, şi rezolvă cazurile vechi încă deschise, atunci cred că putem aborda problema oţelului şi aluminiului”, a spus acesta.

Investiții americane de „un trilion de dolari”

Oficialul american nu a precizat ce modificări doreşte Washington, dar a afirmat că reguli mai echilibrate ar putea atrage investiţii de până la un trilion de dolari în UE.

Administraţia Trump a criticat constant legislaţia europeană care limitează puterea giganţilor tehnologici şi obligă platformele mari să cenzureze conținutul postărilor, considerând că vizează în mod disproporţionat companiile americane.

Comisia Europeană insistă însă că UE are drept suveran de a reglementa şi subliniază că a acţionat şi împotriva firmelor non-americane.

Comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, a spus că regulile europene „nu sunt discriminatorii”, dar a recunoscut că SUA vor să discute subiectul.


Acordul din iulie prevede ca SUA să aplice un tarif de 15% la majoritatea bunurilor europene, iar UE să elimine o parte din taxele pentru importurile americane. Implementarea necesită aprobarea Parlamentului European şi a guvernelor din blocul comunitar, ceea ce ar putea duce termenul în martie sau aprilie – spre nemulţumirea Washingtonului.

Cresc tensiunile comerciale între SUA și UE

UE insistă că vrea progrese în special în privinţa oţelului şi aluminiului. SUA impun un tarif de 50% pentru aceste importuri şi, din august, aplică aceeaşi taxă componentelor din aceste metale conținute în 407 de produse industriale, precum motociclete şi frigidere. Alte produse ar putea fi nominalizate luna viitoare pentru plata tarifelor proporționale cu conținutul de oțel și aluminiu.

Diplomaţii europeni avertizează că extinderea tarifelor, precum şi ameninţările cu noi taxe pentru camioane, minerale critice, avioane şi turbine eoliene riscă să golească de substanţă acordul din iulie.

Bruxelles doreşte, de asemenea, ca o gamă mai largă de produse europene – inclusiv vin, băuturi spirtoase, măsline, paste, dispozitive medicale şi produse biotehnologice – să fie supuse doar tarifelor reduse aplicate înainte de administraţia Trump.

Greer a declarat că UE trebuie să elimine mai întâi o parte din taxele sale pentru importurile americane înainte ca discuţiile să avanseze.


Blocul comunitar este pregătit să abordeze şi posibile zone de cooperare în reglementare, achiziţiile europene de energie americană – care au ajuns la 200 de miliarde de dolari în acest an – precum şi măsuri comune de securitate economică, în special ca răspuns la restricţiile Chinei privind exporturile de pământuri rare şi semiconductori.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

***

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: