Kievul a convenit cu Washingtonul asupra unui acord privind resursele minerale, care, speră oficialii ucraineni, va îmbunătăți relațiile cu administrația Trump și va deschide calea pentru un angajament de securitate pe termen lung al SUA, scrie Financial Times.
Oficialii ucraineni au declarat că Kievul este gata să semneze acordul privind dezvoltarea în comun a resurselor sale minerale, inclusiv petrol și gaze, după ce SUA au renunțat la cererile pentru dreptul la venituri potențiale de 500 de miliarde de dolari din acord.
Oficiali ucraineni: „Acordul este doar o parte din imagine”
Deși textul nu conține garanții explicite de securitate, oficialii au susținut că au negociat condiții mult mai favorabile și au descris acordul ca pe o modalitate de a extinde relația cu SUA în a susține perspectivele Ucrainei.
„Acordul privind mineralele este doar o parte din imagine. Am auzit de mai multe ori de la administrația americană că face parte dintr-o imagine de ansamblu”, a declarat marți pentru Financial Times Olha Stefanishyna, vicepremierul și ministrul justiției al Ucrainei, care a condus negocierile.
Donald Trump: „Ucraina și-a câștigat dreptul de a lupta în continuare”
Un oficial ucrainean care cunoaște adetaliile acordului a declarat că președintele Volodimir Zelenski intenționează să călătorească vineri la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump și a oficializa înțelegerea.
Marți, președintele SUA a părut să confirme vizita omologului său ucrainean, spunând: „Am auzit că Zelenski vine vineri. Cu siguranță, este în regulă pentru mine dacă ar vrea.”
Președintele american a precizt marți noaptea ce va primi Ucraina în schimbul acordului: ”350 miliarde dolari și mult echipament militar. Ucraina și-a câștigat dreptul de a lupta în continuare”
Condițiile extrem de oneroase ale proiectului inițial de acord – pe care Trump i-a prezentat ca un mijloc de a rambursa Ucrainei SUA pentru ajutorul militar și financiar de la invazia pe scară largă a Rusiei din 2022 – au provocat indignare la Kiev și în alte capitale europene.
După ce Zelenski a respins acel text inițial săptămâna trecută, Trump l-a numit „dictator” și a părut să dea vina pe Ucraina pentru începutul războiului.
Părțile necunoscute ale acordului
Versiunea finală a acordului, datată pe 24 februarie și văzută de FT, ar stabili un fond în care Ucraina ar contribui cu 50% din veniturile din „monetizarea viitoare” a resurselor minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze, și logistica asociată. Fondul ar investi în proiecte în Ucraina.
Acordul exclude resursele minerale care contribuie deja la veniturile guvernamentale ucrainene, ceea ce înseamnă că nu ar acoperi activitățile existente ale Naftogaz sau Ukrnafta, cei mai mari producători de gaze și petrol din Ucraina.
Acordul omite orice referire la garanțiile de securitate ale SUA asupra cărora Kievul a insistat și, deasemenea, lasă fără răspuns întrebări cruciale, cum ar fi dimensiunea participației SUA în fond și condițiile acordurilor de „proprietate comună” care urmează să fie eliminate în acordurile ulterioare.
După trei ani în care SUA a fost principalul donator de ajutor militar al Kievului, Trump a răsturnat politica Washingtonului prin deschiderea discuțiilor bilaterale cu Rusia, fără niciun aliat european sau Ucraina la masă.
Oficialii ucraineni au declarat că acordul a fost aprobat de miniștrii justiției, economiei și externe.
(Citește și: ”SUA, UE și Rusia în cursă pentru accesul la mineralele Ucrainei”)
***