22 mai, 2026

O curte de apel din Turcia l-a înlăturat pe Ozgur Ozel (foto) de la conducerea Partidului Republican al Poporului (CHP), anulând congresul din 2023 în cadrul căruia a fost ales în funcția de președinte al formațiunii, potrivit Reuters. Decizia, descrisă de agenția de presă internațională drept o lovitură pentru adversarii președintelui Recep Tayyip Erdogan și pentru piețele financiare, a anulat practic congresul partidului de opoziție din 2023 invocând neregularități.

Instanța a stabilit că Ozel ar trebui înlocuit la conducerea CHP de predecesorul său, Kemal Kilicdaroglu, o figură controversată în partid, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2023 în fața lui Erdogan.

În septembrie 2025, CHP se reunise într-un congres extraordinar și dăduse un vot major de susținere pentru Ozgur Ozel, cu 835 pentru din 917 exprimate, în încercarea de a-l proteja de o eventuală decizie nefavorabilă a sistemului judiciar în această speță. Oficialii partidului sperau că, prin obținerea unui nou mandat din partea delegaților, va fi redus riscul de a fi înlăturat de justiție de la conducerea formațiunii.

Decizia instanței a produs volatilitate pe piețele financiare turce, iar analiștii internaționali notează de altfel natura extraordinară a evenimentelor petrecute în Turcia în ultimele 24 de ore:

• Banca Centrală a vândut aproape 8 miliarde de dolari pentru a opri panica din piețe;
• Erdoaan a închis și Istanbul Bilgi University în mijlocul semestrului universitar;
• De asemenea, a interzis municipalităților să mai înființeze companii noi.

Val de anchete împotriva CHP

CHP, pe care sondajele îl dau umăr la umăr cu AKP, partidul lui Erdogan, a fost vizat de o represiune judiciară fără precedent începând din 2024, în care sute de membri și oficiali aleși au fost reținuți în urma unor acuzații de corupție pe care partidul le neagă.

Printre cei vizați de dosare se numără și primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu, considerat principalul rival al președintelui Erdogan, care rămâne candidatul oficial al CHP pentru următoarele alegeri prezidențiale. Scrutinul este programat pentru 2028, dar ar putea avea loc anul viitor.

După decizia instanței, Ozel i-a convocat pe liderii partidului pentru a discuta posibilele măsuri, iar membrii au fost chemați la sediul CHP din Ankara pentru a protesta împotriva hotărârii luate de judecători.

„O tentativă de lovitură de stat”

Ali Mahir Basarir, vicepreședinte al grupului parlamentar CHP, a declarat pentru Reuters că decizia „este o tentativă de lovitură de stat efectuată prin intermediul sistemului judiciar” și „o lovitură împotriva voinței a 86 de milioane de oameni”.

El a spus că partidul respinge decizia, acuzându-i pe cei care au semnat-o că sunt „complici la această tentativă de lovitură de stat și vor fi trași la răspundere în fața instanțelor”.

(Citește și: Un nou lider al opoziției din Turcia, arestat pentru corupție)

(Citește și: „Sute de mii de oameni au protestat la Instanbul împotriva arestării lui Ekrem Imamoglu principalului opozant al președintelui Turciei, Tayyip Erdogan”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: