Turcia depune eforturi pentru a relansa negocierile dintre Rusia și Ucraina și pentru a aduce împreună liderii părților aflate în război, i-a spus președintele turc Recep Tayyip Erdogan (foto dreapta) secretarului general al NATO, Mark Rutte (foto stânga), în cadrul unei întâlniri la Ankara, potrivit presei turce citate de Reuters.
În cursul zilei de miercuri, Kievul a anunțat că a cerut Turciei, stat membru NATO, să găzduiască o reuniune la nivel de lideri cu Rusia. Ankara a menținut relații bune atât cu Ucraina, cât și cu Rusia de la invazia pe scară largă a Moscovei din 2022.
„Erdogan a spus că Turcia se implică pentru ca războiul Ucraina–Rusia să se încheie prin pace și că lucrează pentru relansarea negocierilor și pentru inițierea unor discuții la nivel de lideri”, a transmis președinția.
Președintele turc i-a mai spus lui Rutte că menținerea relațiilor transatlantice este „indispensabilă”, dar că Ankara se așteaptă ca aliații europeni din NATO să își asume mai multă responsabilitate pentru securitatea transatlantică, a precizat președinția.
Ulterior, Erdogan a avut o convorbire telefonică cu cancelarul german Friedrich Merz, a mai anunțat președinția, adăugând că liderul turc i-a spus acestuia că războiul dintre SUA și Iran „începe să slăbească Europa” și că pagubele provocate de conflict vor crește dacă marile puteri nu vor interveni cu „abordări orientate spre pace”.
Turcia are graniță cu Iranul și a cerut în repetate rânduri încetarea războiului. A găzduit weekendul trecut un forum diplomatic la care au participat delegații din toate părțile și este în contact strâns cu SUA, Iranul și mediatorii din Pakistan.
Kremlinul spune că Putin se poate întâlni cu Zelenski doar pentru a conveni asupra aranjamentelor finale ale conflictului
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se poate întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, doar cu scopul de a finaliza acorduri privind conflictul, au relatat agențiile de presă ruse, citându-l miercuri pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, mai transmite Reuters.
Comentariile lui Peskov, făcute la televiziunea de stat, au venit după ce ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a declarat că Ucraina a cerut Turciei să găzduiască o întâlnire între cei doi lideri pentru a revigora negocierile de pace care stagnează.
„Principalul lucru este scopul acestei întâlniri. De ce ar trebui să se întâlnească? Putin a spus că este pregătit pentru o întâlnire la Moscova în orice moment”, a spus Peskov. „Important este să existe un motiv pentru întâlnire și, mai ales, ca întâlnirea să fie productivă. Iar aceasta poate avea loc doar în scopul finalizării acordurilor.”
(Citește și: ”Trimisul special al lui Putin e la Washington – negocieri privind situația din Ucraina și cooperarea economică SUA-Rusia”)
***