Președintele SUA, Donald Trump, a prelungit cu o zi termenul-limită acordat Iranului pentru a încheia un acord de redeschidere a Strâmtorii Ormuz, în caz contrar iranienii urmând să se confrunte cu atacuri asupra infrastructurii energetice (centrale de producție) și rutiere civile, potrivit agențiilor internaționale de presă.
„Marți, ora 20:00 ET!”, a transmis Trump, succint, pe platforma sa Truth Social. Ora echivalează cu 03:00 ora României în noaptea de marți spre miercuri.
Trump a confirmat noul termen într-un interviu acordat duminică The Wall Street Journal, afirmând totodată că „suntem într-o poziție foarte puternică, iar acea țară va avea nevoie de 20 de ani pentru a se reconstrui, dacă are noroc, dacă vor mai fi o țară – iar dacă nu fac ceva până marți seara, nu vor mai avea nici centrale electrice și nici poduri în picioare”.
Președintele SUA a mai declarat duminică pentru Fox News că există „o șansă bună” de a ajunge la un acord cu Iranul în următoarele câteva zile. „Cred că există o șansă bună mâine, negocierile sunt în desfășurare chiar acum. (…) Dacă nu ajung rapid la un acord, iau în calcul să distrug totul și să preiau controlul asupra petrolului (insulei Kharg – n.r.)”, a afirmat Trump.
În același interviu, Trump a afirmat că le-a oferit negociatorilor iranieni „imunitate de la moarte” și a susținut că aceștia au acceptat că Teheranul nu va continua dezvoltarea armelor nucleare. „Lucrul cel mai important este că nu vor avea o armă nucleară. Nici măcar nu mai negociază acest punct, este atât de simplu. Asta este deja acceptat. Majoritatea punctelor au fost deja acceptate”, a spus el.
(Citește și: ”Cristian Grosu / Ormuz – rușinoasa problemă globală”)
(Citește și: ””Redesenarea Lumii” – CRONICILE Nr. 71. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
(Citește și: ”UPDATE / Ultimatum al lui Donald Trump pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Ar urma atacuri asupra infrastructurii energetice iraniene. Riscuri mari pentru piețele de energie, Israelul spune că așteaptă ordinul SUA”)
(Citește și: ”Aproape 70% din gaura de pe piața petrolieră internațională e deja umplută. Cât provine din rezerve și cât e țiței rusesc aflat în tranzit”)
(Citește și: ”Iranul permite selectiv navelor să tranziteze Strâmtoarea Ormuz. Donald Trump cere mai mult timp pentru redeschiderea acesteia”)
***