Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, secretarul Comerțului, Howard Lutnick, și secretarul Energiei, Chris Wright, vor fi printre oficialii administrației americane care i se vor alătura președintelui Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, au precizat pentru Reuters mai multe surse familiarizate cu planurile Washingtonului.
Reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, și emisarul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, vor face de asemenea parte din delegația americană, au spus sursele agenției de presă. Una dintre acestea a adăugat că din delegația SUA vor face parte inclusiv responsabilul administrației Trump pentru sectorul crypto, David Sacks și șeful politicii Casei Albe în domeniul științei și tehnologiei, Michael Kratsios.
Ediția din 2026 a Forumului Economic de la Davos vine într-o perioadă cu tensiuni majore pe plan internațional
Trump va participa în persoană la reuniunea anuală din acest an a Forumului Economic Mondial, după ce anul trecut s-a adresat participanților prin sistem videoconferință, la patru zile după revenirea la Casa Albă pentru al doilea mandat.
Ediția din acest an a Forumului Economic din Elveția este programată pentru perioada 19–23 ianuarie.
Donald Trump a anunțat miercuri, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că intenționează să discute în discursul său de la eveniment inclusiv despre propunerile SUA privind criza locuirii și accesibilitatea locuințelor.
În discursul de anul trecut, președintele american a cerut OPEC reducerea prețurilor la petrol și scăderi ale ratelor dobânzilor din partea băncilor centrale.
Totodată, Donald Trump este așteptată să își folosească discursul din acest an de la Davos pentru a-și anunța prioritățile. Anul trecut, Trump a avertizat liderii globali din mediul de afaceri și din politică că este serios în ceea ce privește majorarea taxelor vamale și atragerea de investiții străine directe în SUA.
(Citește și: ”Video / Donald Trump, discurs la Davos: ”Prețul petrolului, cheia războiului Rusia – Ucraina” – Investiții masive ale Arabiei Saudite în SUA”)
***