Add Your Heading Text Here

30 martie, 2021

Farmaciile comunitare şi oficinele comunitare rurale pot desfăşura activităţi de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2, în anumite condiții, conform unui proiect de ordin publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

„Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale vor utiliza în vederea comercializării şi testării exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 aflate în gestiunea proprie şi care fac dovada calităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte dispozitivele medicale. Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligaţia de a raporta zilnic către Direcţiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor de teste rapide antigenice”, mai prevede proiectul.

Testele rapide antigen pentru diagnosticarea Covid-19 nu sunt vândute în farmaciile din România, întrucât trebuie utilizate de profesioniști pentru ca rezultatele lor să nu fie compromise.

Condițiile și procedura de acreditare


Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti va emite un acord temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2, în format electronic.

Zona destinată activităţii de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este organizată pe o suprafaţă delimitată, destinată exclusiv acestui proces şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ:

  • este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie;
  • este dotată cu mobilierul necesar – masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;
  • are o suprafaţă de minim 4 mp utili, delimitată de spaţiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).

Alte prevederi din proiect:

  • În situaţia în care nu există posibilitatea îndeplinirii acestor condiţii, farmacia comunitară/oficina comunitară rurală, zona destinată activităţii de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate.
  • Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă.
  • Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată de către Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România.

Principalele prevederi privind testarea în farmacii:

  • Testarea va fi efectuată în farmaciile care doresc şi au spaţiile corespunzătoare.
  • Rezultatele pozitive vor fi încărcate în platforma de raportare.
  • Pacienţii vor primi un flyer prin vor fi informaţi asupra regulilor generale de abordare a infecţiei.
  • Persoanele depistate pozitive vor fi luate în calcul şi în urmărire de către medicul de familie, cum se întâmplă cu pacienţii depistaţi prin PCR.
[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: