24 mai, 2018

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat joi că nu sprijină ideea desecretizării memorandumului privind mutarea Ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Cel care a propus desecretizarea documentului este președintele PSD, Liviu Dragnea.

„A fost o idee. Eu, personal, nu sprijin inițiativa, dar, sigur, e o hotărâre pe care o va lua guvernul, doamna prim-ministru”, a declarat Teodor Meleșcanu, care a repetat, citat de Digi24, că „în cel mult o lună” va fi gatași  evaluarea privind oportunitatea mutării reprezentanței diplomatice la Ierusalim.

„Am abordat, în primul rând, problemele de securitate, acum lucrăm în Ministerul de Externe la problemele juridice pe care le implică o asemene decizie și, în paralel, am solicitate de ministerele cu activități economice o evaluare și din partea lor. După care ne vom întâlni și vom face materialul ca atare”, a precizat șeful diplomației.


„Noi am invitat Administrația Prezidențială să participe la aceste întâlniri pe care le facem”, a mai spus Teodor Meleșcanu. Potrivit acestuia, reprezentanții Președinției nu au venit la discuții, dar că, probabil, vor exprima un punct de vedere după ce va fi gata evaluarea.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Declarațiile ministrului de Externe au fost făcute după ce acesta a avut o întâlnire, la Camera Deputaților, cu președintele PSD. Discuția dintre cei doi a avut loc în biroul lui Liviu Dragnea din Parlament și a durat aproape trei sferturi de oră.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: