După ce li s-au majorat în mod sensibil salariile, medicii și asistentele din sistemul de stat asistă debusolați la adoptarea în serie a unor măsuri fiscale ce reduc treptat toate creșterile.
OUG 114 și transformarea normei de hrană în drept salarial a provocat în acest ianuarie pierderi de venituri care se ridică și la peste 1.000 de lei lunar.
Mecanismul prin care sunt diminuate veniturile personalului medical

Ceea ce li s-a acordat în plus prin Legea 153/2017 privind salarizarea unitară li se ia treptat prin simple modificări ale Codului fiscal și transferarea de la o categorie la alta a cheltuielilor.
Ce s-a întâmplat în cazul veniturilor medicilor se încadrează la „schimbarea de folosofie” a salarizării:
1. Indemnizația de hrană se impozita cu doar 10%, după care guvernanții au decis ca din brut să fie plătite și impozitul pe venit, dar și contribuțiile, adică un total de 41,5%.
S-a practicat acest ultim procent încă de anul trecut, dar abia prin OUG 114 a fost reglementat, potrivit explicațiilor oferite pentru cursdeguvernare.ro de profesorul Viorel Rotilă, manager al Federației Solidaritatea Sanitară.
De aici au rezultat o serie de procese intentate statului, pentru reținere ilegală a sumelor aferente.
2. De anul acesta, norma de hrană nu mai este drept social, ci devine drept salarial.
Începând de la 1 ianuarie, indemnizația este inclusă în sporuri.
Dar, conform Legii salarizării, totalul sporurilor este limitat la 30% din totalul salariilor de bază („anvelopa salarială”).
Conform calculelor Federației Solidaritatea Sanitară, introducerea indemnizației de hrană în limita de 30% determină o creștere a cuantumului sporurilor cu 4-5 puncte procentuale.
În cazul spitalelor, vor trebui reduse sporurile pentru orele muncite sâmbăta și duminica și alte zile libere prin lege sau pentru condiții de muncă etc.
(Citiți și: ”Puteam să nu vă dau nimic. Până la urmă, noi avem pâinea şi cuţitul şi noi decidem”- mesajul lui Liviu Dragnea către administrația locală)
„Cea mai mare parte a creșterii salariilor de bază au făcut-o mutând banii dintr-un buzunar în altul. Este doar marketing politic, iar noi avertizat încă din 2017 că vom pierde treptat bani”, a declarat pentru cursdeguvernare.ro Viorel Rotilă (foto), manager al Federației Solidaritatea Sanitară.
Organizația a lansat miercuri seara campania „Verificați-vă fluturașii!”, invitându-i pe toți salariații din domeniu să li se alăture, pentru a avea putere de negociere imediată cu guvernanții și a obține compensarea acestor pierderi.
Se anunță proteste
Aproximativ 200 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Tulcea au protestat, miercuri dimineaţă, în curtea unităţii, întrucât le-au scăzut consistent veniturile, comparativ cu decembrie 2018. În unele cazuri, diminuarea ajunge și la 1.000 de lei.
(Citiți și: ”Câteva grafice: Haosul desăvârșit din Bugetele României. O analiză pe 4 ani a diferenței dintre Lege și Execuție”)
„Mie, personal, mi s-a redus venitul cu 200 de lei. Aşteptam o creştere cu 400 lei, conform a ceea ce a promis Guvernul, este vorba de creşterea cu 25 % pentru noi cei care nu am fost puşi pe grila 2022”, a declarat liderul sindicatului Tesa-Med din cadrul unităţii spitaliceşti, Marcel Iordache, citat de News.ro.
Reamintim că personalul medical a fost primul segment profesional care a intrat direct în grila de salarizare, odată cu intrarea în vigoare a 153/2017.
De acest privilegiu au mai beneficiat și angajații din administrația locală, unde, în plus, salariile s-au stabilit prin hotărâri ale consiliilor locale.
În cazul medicilor și asistentelor, decizia a fost luată pentru a stopa emigrarea acestor specialiști.