Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, va sesiza Colegiul Medicilor, după ce un pacient de 25 de ani, internat cu o fractură închisă de femur, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Decizia a fost luată după ce mai multe persoane au protestat marți în fața spitalului, acuzând că tânărul a murit din cauza indiferenței și neglijenței personalului medical.
Protestele au continuat și miercuri, la fața locului fiind prezente forțele de ordine.
„Eu nu pot să emit opinii medicale, nu cunosc detaliile medicale, patologiile asociate, tipul de intervenție, însă voi sesiza Colegiul Medicilor din România, pentru că este de competența lor”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Tânărul decedat a fost victima unui accident rutier c a avut loc pe 2 ianuarie, el fiind adus la Unitatea de Primiri Urgențe cu o fractură închisă de femur.
După ce a fost evaluat în UPU, pacientul a fost internat în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, fiind imobilizat în aparat gipsat și tratament specific.
„În cursul zilei de 5 ianuarie, pacientul trebuia să fie supus unei intervenții chirurgicale, însă starea de sănătate s-a deteriorat brusc, motiv pentru care a fost transferat în Secția de Terapie Intensivă, unde, din păcate, a survenit decesul. În prezent se așteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului’, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău.
„Am solicitat, în mod expres, ca la necropsie, pentru transparență, să fie prezent și un expert criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Ne-a fost acceptată această solicitare, astfel încât tot ceea ce înseamnă partea aceasta de transparență în ceea ce s-a întâmplat, ca și act medical, sau nu s-a întâmplat, să fie adus la cunoștința familiei prin raportul necropsiei”, a declarat, marți, managerul SJU Buzău, Sorin Pătrașcu.
IPJ Buzău a schimbat încadrarea faptei din dosarul penal deschis în urma accidentului rutier, respectiv din vătămare corporală din culpă în vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, necropsia urmând să stabilească circumstanțele în care a survenit decesul tânărului.
Proteste
Gabriel Bumbăcea (25 de ani), a decedat pe 5 ianuarie 2026 la Spitalul Județean de Urgență Buzău, după ce fusese internat cu o fractură de femur suferită într-un accident rutier pe 2 ianuarie.
Tânărul era programat pentru intervenție chirurgicală pe 5 ianuarie, dar a murit înainte, fără explicații clare comunicate familiei.
Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită prin necropsie, programată recent, iar familia și apropiații acuză medicii de incompetență și întârziere a operației.
Proteste au avut loc pe marți și miercuri în curtea spitalului, cu zeci de persoane scandând lozinci împotriva personalului medical.
Aproximativ 100 de rude, prieteni și cunoscuți au protestat pe 6 ianuarie cu pancarte pe care erau scrise mesaje dure la adresa medicilor: „Nepăsare=Moarte”, „Spitalul Morții”. Ei au scandat „Rușine să vă fie!”, „Medici incompetenți” etc.
Iubita tânărului a postat pe Facebook că pacientul „s-a stins sub ochii mei şi sub privirile mizerabile ale personalului”, acuzând aroganță, rasism și nepăsare.
Jandarmii au intervenit pentru a permite accesul ambulanțelor, iar peste câteva ore i-au evacuat pe protestatari.
Acuzațiile aduse de familie
Familia și apropiații lui Gabriel Bumbăcea acuză medicii de la Spitalul Județean de Urgență Buzău de incompetență, nepăsare și lipsă de interes în gestionarea cazului.
Ei reproșează personalului medical întârzierea operației programate, deteriorarea bruscă a stării pacientului sub supravegherea lor și posibila mușamalizare a circumstanțelor decesului.
Tragedia, subiect al unor atacuri politice în coaliție – PNL Iași îl acuză pe ministrul Sănătății că „închide ochii la tragedia de la Buzău, în fieful lui Ciolacu”
Organizația PNL Iași a transmis miercuri un comunicat în care îl acuză pe Alexandru Rogobete că ignoră tragedia de la Buzău pentru că aceasta s-a produs în județul condus de fostul premier Marcel Ciolacu:
„Ipocrizie fără margini a ministrului Sănătății, PSD-istul Alexandru Rogobete. Un tânăr de 25 de ani a murit nu pe patul de spital, ci în curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău, după ce a suferit leziuni în urma unui accident rutier.
Acest lucru a indignat comunitatea locală și buzoienii au protestat, ieri, în fața spitalului, cerând explicații și responsabilitate. Asta sub ochii nepăsători ai președintelui Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, dar mai ales a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, care nu a aplicat aceeași uniate de măsură așa cum a făcut la Iași și Constanța.
Ministrul Sănătății încearcă astfel să minimalizeze tragedia de la Buzău invocând colegiul medicilor, dar refuză să trimită corpul de Control și să se deplaseze la Buzău, toate acestea pentru a acoperi responsabilitatea entității sub care se află spitalul județean, Consiliul Județean Buzău”, acuză reprezentanții PNL Iași.
(Citește și: „Nu am aer” – o săptămână de proteste, după moartea tinerei însărcinate care nu a primit îngrijiri în maternitatea din Botoșani)
****