Activitatea fabricilor din China scade în mai, sub amenințarea tarifelor SUA
Producția industrială a Chinei a scăzut în luna mai pentru prima dată în opt luni, a arătat un sondaj în sectorul privat publicat marți, urmare

Negocierile pentru încheierea unui acord comercial SUA – UE ar fi trebuit să încheie rapid. Cu toate acestea, negocierile au trenat și avansează greoi deoarece
Ministrul canadian de Finanțe, François-Philippe Champagne, a confirmat miercuri că țările dezvoltate din Grupul celor Șapte (G7) iau în considerare măsuri coordonate împotriva coletelor de
Armistițiul tarifar de 90 de zile convenit de Statele Unite și China în urma negocierilor demarate la Geneva în urmă cu o săptămână reprezintă o
Cancelarul german, Friedrich Merz, a avut o conversație telefonică, joi seară, cu președintele american, Donald Trump, iar vineri s-a deplasat la Bruxelles pentru întâlniri cu
Președintele american Donald Trump a anunțat punerea în aplicare a unor taxe vamale de 100% pentru toate filmele produse în afara SUA, deplângând „moartea” industriei