prezentare

La începutul acestei săptămâni, Banca Centrală Europeană a prezentat noile bancnote de 100 de euro şi 200 de euro. Noile bancnote vor completa seria ”Europa”, cea de a doua de la lansarea euro. Seria introduce elemente de siguranţă...
19 septembrie, 2018
Premierul Viorica Dăncilă a prezentat joi câteva date și principii după care urmează să fie operată prima rectifiare bugetară din 2018, fără a preciza însă când va fi făcută aceasta. La nivel de principiu, din declarații premierului am...
2 august, 2018
Premierul Dacian Cioloș a prezentat luni, în fața Parlamentului – la solicitarea președintelui Senatului – principalele repere economice ale momentului și a schițat inițiativele următoarelor 3 luni de mandat. ”Ați vorbit în limba tehnocrată”, a comentat ulterior președintele...
19 septembrie, 2016
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a prezentat vineri Strategia Națională Anticorupție 2016 – 2020, document aprobat în ședința de Guvern de miercuri, după cinci săptămâni de dezbateri publice. În acest interval de timp au fost formulate numeroase propuneri și observații,...
12 august, 2016
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Vasile Dâncu, a declarat luni că în luna octombrie ar putea prezenta în Parlament Codul Administrativ al României, care modifică integral cele 11 legi care guvernează administraţia centrală şi locală. „O...
4 iulie, 2016
Guvernul a discutat miercuri strategia de combatere a sărăciei, cu 47 de măsuri de incluziune socială structurate într-o schemă integrată organizată pe etape din viaţă. “Avem în România foarte mulţi oameni supuşi riscului de sărăcie, dintre care 1,7...
10 februarie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: