polonia

Comisia Europeană a activat miercuri, împotriva Poloniei, Articolul 7 din Tratatul UE, care permite suspendarea dreptului de vot al unui stat membru. Este o procedură aplicată în premieră și care sancționează așa-numita reformă judiciară din Polonia, prin care...
20 decembrie, 2017
Puncte cheie: Europa Centrală şi, odată cu ea, puterea de la Bucureşti se despart treptat de liberalism, privit în sensul larg, luminos, civilizaţional al termenului, nu neapărat în cel partizan, scufundându-se în discursul ipocrit al „neamestecului în treburile...
20 decembrie, 2017
Comisia Europeană este pregătită să lanseze miercuri procedura de suspendare a votului Poloniei în Consiliul European, din cauza așa-numitei reforme a Justiției, care pune sub semnul întrebării statul de drept din această țară. Aflat la primul său summit...
15 decembrie, 2017
Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană în perioada 2011 – 2016. Adică am fost martor la modul în care au...
25 septembrie, 2017
Comisia Europeană a analizat răspunsul autorităților de la Varșovia privind organizarea instanțelor ordinare și a decis inițierea celei de-a doua etape de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către Polonia. Marți, Comisia a trimis guvernului PiS un aviz motivat...
12 septembrie, 2017
Investiția masivă pe care Polonia o derulează în prezent pentru construirea a trei centrale electrice alimentate cu cărbune ar putea fi ultima pe care guvernul de la Varșovia o face în domeniul combustibililor fosili, a anunțat ministrul Energiei,...
11 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: