newsmain

Premierul și președintele au declarat, la finalul discuțiilor purtate marți seară, că își păstrează pozițiile, Victor Ponta fiind hotărât să introducă acciza suplimentară de 7 eurocenți la carburant, iar șeful statului, să retrimită Legea bugetului la Parlament și...
3 decembrie, 2013
Codruț Șereș – fost ministru al Economiei, și  Zsolt Nagy – fost ministru al Comunicațiilor, au fost condamnați marți, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la câte șase, respectiv cinci ani de închisoare cu executare,...
3 decembrie, 2013
România trebuie să respecte recomandările Consiliului UE privind reformele structurale şi măsurile bugetare, indiferent dacă semnează sau nu Memorandumul cu FMI, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al comisarului Olli Rehn, Simon O’Connor. Întrebat...
3 decembrie, 2013
România se plasează pe locul 45 în clasamentul PISA 2012 (raportul a fost dat publicității marți și în test sunt cuprinse 65 de state), cu 445 de puncte la matematică, 438 la lectură și 439 de puncte la...
3 decembrie, 2013
Premierul și președintele Traian Băsescu se vor întâlni marți, la cererea premierului, pentru a discuta bugetul pe 2014 și pentru a găsi soluții la impasul apărut după ce șeful statului a anunțat că nu semnează memorandumul cu FMI...
3 decembrie, 2013
Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 10,0% în trimestrul III 2013, faţă de trimestrul III 2012. Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut în primele nouă luni ale lui 2013, faţă de perioada 1.I-30.IX.2012,...
3 decembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: