mobi

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat, miercuri, că armistiţiul din Gaza, susţinut de SUA, nu este în pericol, după ce autorităţile locale au raportat că 50 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene. „Din câte am înţeles,...
29 octombrie, 2025
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a cerut, marţi seară, retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu pentru funcţia de vicepremier, „pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil...
29 octombrie, 2025
România si Aliatii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a anunțat miercuri MApN. Decizia vizează şi forţe aflate la baza de la Mihail Kogălniceanu, însă aproximativ o mie de militari americani...
29 octombrie, 2025
Măsurile fiscale menite să reducă deficitul bugetar, adoptate la doar o lună după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, afectează puternic partea de consum efectiv a gospodăriilor populației. Odată motorul creșterii economice, în ultimele două trimestru ale anului,...
28 octombrie, 2025
Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva invaziei Rusiei, estimează președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. El a făcut această declarație luni, la un briefing de presă. Locul întâlnirii cu...
28 octombrie, 2025
Rezerva Federală (Fed) a SUA, banca centrală americană, este așteptată să reducă miercuri dobânda de referintă cu încă un sfert de punct procentual (25 de puncte de bază), la intervalul 3,75%-4,00%, după reluarea ciclului de tăiere a dobânzilor...
28 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: