mobi

Autorităţile NATO sunt în contact strâns cu SUA pe subiectul dislocării și ajustărilor forțelor americane, care nu sunt ceva neobișnuit, a declarat miercuri un oficial NATO. Afirmația a fost făcută după ce s-a aflat că aproximativ 800 de...
29 octombrie, 2025
UE mizează miliarde de euro pe faptul că moștenirea Bulgariei și României ca centre de producție de muniție din epoca sovietică poate fi revigorată și adaptată pentru câmpul de luptă viitor, potrivit unei analize Bloomberg. Rheinmetall AG, gigantul...
29 octombrie, 2025
Prețurile cuprului au atins un nivel record miercuri, pe fondul întreruperilor la unele dintre cele mai mari mine din lume, ceea ce a amplificat îngrijorările legate de o posibilă penurie de aprovizionare, potrivit Financial Times. Prețul de referință...
29 octombrie, 2025
Directorul general al celei mai mari companii petroliere din lume – Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat marţi că inteligenţa artificială ar putea dubla productivitatea unui puţ de petrol, contribuind în acelaşi timp la reducerea emisiilor poluante, relatează...
29 octombrie, 2025
Primele două prototipuri de drone militare – Cuda şi Sirin – realizate de Carfil Braşov în colaborare cu producătorul american Periscope Aviation, au fost testate cu succes în poligonul uzinei. Cele două tipuri de drone vor fi atât...
29 octombrie, 2025
Coaliția a ajuns marți la consens pentru reforma administraţiei – cu eliminarea a 10% din posturile ocupate -, după ce analizele privind finanțele țării au arătat că bugetul pentru 2026 nu se poate încadra altfel în ținta de...
29 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: