Gabriela Firea anunţă că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei
Gabriela Firea a anunțat, duminică, faptul că va candida pentru un nou mandat de primar general al Municipiului Bucureşti, informează Mediafax. „Vreau să termin ceea

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Tim Barrow (foto), a trimis miercuri seara o scrisoare Comisiei Europene în care anunță, potrivit Politico, că țara sa nu
Următoarea Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, nu va putea, aproape cu certitudine, să îşi intre în atribuţii la începutul lunii noiembrie, scrie
Obiectivul următorului mandat al echipei de la conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) va fi cel al adoptării monedei unice europene, potrivit declaraţiilor lui Mugur
Simina Tănăsescu (foto), profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, a depus marți jurământul și preia astfel mandatul de judecător la CCR.
Liberalii solicită CCR invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea, invocând prevederea din Regulamentul Camerei Deputaților potrivit căreia poate fi invalidată alegerea în funcția