DNA solicită din nou documente originale de la PE în cazul Adrian Severin
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis o nouă scrisoare președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, prin care au reluat solicitarea de a le fi puse la

Experţii FMI au declarat, la discuţiile cu Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente, că Guvernul este singurul în măsură să decidă dacă din fondul asigurărilor sociale
Spitalele private din cele câteva judeţe în care funcţionează primesc între 6 şi 17 % din sumele alocate prin fondul asigurărilor sociale de sănătate unităţilor
Comisia Europeană (CE) a informat miercuri autorităţile române privind decizia de a debloca plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, întrerupte din luna iulie, a
Guvernul intenţionează să externalizeze operaţiunile de evaluare şi derulare a proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât aceste atribuţii să nu mai revină doar autorităţilor
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) anunţă deblocarea plăţilor aferente proiectelor derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), program cofinanţat