Politico: Germania și-a pierdut influența în Europa Centrale și de Est din cauza Rusiei
Ani la rând, Germania a fost liderul de necontestat al unui bloc în interiorul blocului comunitar – țările din Europa Centrală și de Est priveau

Piețele financiare din Europa Centrală și de Est (CEE), în mod obișnuit predictibile, sunt deosebit de dinamice în ultima perioadă, regiunea confruntându-se cu cele mai
Pachetele de stimulare economică din cadrul Fondului de redresare al UE ar urma să aducă un impuls suplimentar la PIB-ul României de 2,9% până în
România nu își fructifică potențialul de creștere al competitivității în raport cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, din cauza dezechilibrelor interne și
Statele din Europa Centrală și de Est (ECE) propun măsuri fiscale radicale pentru tineri, parte a unor programe menite să descurajeze migrația profesioniștilor către Occident,
Premierul Viorica Dăncilă participă vineri la summitul 16+1 China – Europa Centrală și Est, desfășurat anul acesta la Dubrovnik, Croația, chiar în săptămâna în care