Peste 500 de angajați de la fabrica Bosch din Timișoara vor fi concediați până în 2030
Gigantul german Bosch a anunțat că aproximativ 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi de la centrul din Timișoara își vor pierde locul de

Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX va începe în 2026 construirea unei fabrici în Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, o investiție în valoare de 20 de milioane
O scădere susținută a costurilor de finanțare ale României este puțin probabilă în perioada următoare, în ciuda performanțelor recente ale pieței obligațiunilor, susțin experții Capital
Reforma educației depinde de implicarea familiei – prin încurajarea pregătirii copiilor pe tot parcursul vieții -, mediului academic – prin formarea unor profesori pregătiți inclusiv
Producția industrială a crescut în mod surprinzător în luna aprilie cu +2,3% (lună la lună) și și-a temperat declinul anual la -2,4%, de la -6,3%
În paralel cu eforturile politice pentru formarea unui guvern, soarta României se joacă pe terenul real al economiei:Economia românească nu are altă șansă decât să