demitere

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a opinat că Rusiei nu-i convine instabilitatea politică din România, însă există ”vânători de afaceri și interese” care își asumă influențe. ”Nu există niciun fel de poziţie oficială a Federaţiei Ruse, exprimată prin Ministerul...
22 iulie, 2012
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, că miza schimbării şefului STS, Marcel Opriş, ar fi legată de fraudarea referendumului din 29 iulie prin faptul că prin STS se transmit datele la Biroul Electoral Central. „Transmiterea datelor...
20 iulie, 2012
Curtea Constituţională a României (CCR) arată în motivarea deciziei privind Legea referendumului că întrunirea majorităţii absolute, care constă în jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să...
12 iulie, 2012
Decizia Curții Constituționale de marți, când CCR a decis că referendumul va fi valid dacă la vot se prezintă jumătate plus unu din votanți aduce în sceană o altă miză. Listele electorale și rezultatele recensământului din noiembrie 2011....
10 iulie, 2012
64,3 % dintre alegători ar vota pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, la referednumul din 29 iulie, relevă un sondaj IMAS comandat de Europa FM. 27,4% dintre cei care vor merge la urne afirmă că vor vota împotriva demiterii...
8 iulie, 2012
Guvernul a emis joi seară o nouă Ordonanță de Urgență, prin care este modificată Legea 47/1992, a referendumului. Potrivit legii în vigoare, președintele poate fi demis prin referendum dacă jumătate plus unu din numărul votanților de pe listele...
6 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: