Dosarul referendumului / Ioan Rus a fost audiat la Parchetul General: Am fost demisionat
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a fost audiat ca martor, luni, aproximativ o oră, la Parchetul General, în dosarul legat de listele electorale de

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso i-a transmis, vineri, premierului român Victor Ponta o scrisoare în care își exprimă ‘îngrijorarea profundă’ privind evoluţiile legate de
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la RTV, că va face tot posibil să nu mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, la RFI România, că referendumul pentru demiterea șefului statului trebuie validat de Curtea Constituțională, deși
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely , afirmă că Uniunea „niciodată nu a spus oamenilor să nu mergă la vot” şi nici acum nu spune