daniel david

Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare până la sfârșitul anului, Ministerul Educației ar avea nevoie de o suplimentare de aproximativ două miliarde lei, dacă nu se iau măsurile privind sistemul de învățământ anunțate de ministrul Daniel David, măsuri printre...
5 august, 2025
Un ordin al ministrului Educației, Daniel David, reglementează cadrul general privind recunoașterea rezultatelor învățării (și a creditelor asociate) dobândite în afara sistemului formal de educație, în scopul valorificării competențelor persoanelor cu experiență practică și cunoștințe dobândite prin alte...
4 august, 2025
„Alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate”, explică ministrul Daniel David, care a lansat un mesaj în care-i invită pe toți cei din sistem să sprijine implementarea mecanismelor raționale și...
8 iulie, 2025
Pentru obținerea personalității juridice, școlile vor trebui să aibă minumum 500 de elevi, față de 300 în prezent, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Implementarea acestei măsuri menite să reducă din cheltuieli ar trimite 900 de directori de...
6 iulie, 2025
Măsurile de austeritate ce vizează Educația înseamnă corectarea unor anomalii costisitoare dezvoltate de modificările legislative din 2023, precum sistemul de burse, conform pachetului de corecție bugetară prezentat joi de ministrul Educației, Daniel David. În ultimii ani s-a investit...
3 iulie, 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David a semnat Ordinul privind aprobarea planurilor – cadru pentru învăţământul liceal cu frecvenţă la zi, documentul urmând să fie publicat luni în Monitorul Oficial. Reamintim că noile planuri se aplică începând cu cohorta care...
21 iunie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: