Moțiunea de cenzură a PSD va fi votată pe 5 octombrie. USR PLUS acuză un nou abuz al PSD și PNL
Moțiunea de cenzură depusă marți de PSD împotriva Guvernului Florin Cîțu va fi supusă la vot peste o săptămână – marți, 5 octombrie -, conform

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care trebuia să aibă loc sâmbătă, a fost suspendată din lipsă de cvorum. De la ședință
Guvernul va înființa un grup de lucru interministerial coordonat de premierul Florin Cîțu, pentru elaborarea pachetului legislativ necesar implementării Proiectului România Educată elaborat la Președinție,
Următoarea majorare a alocațiilor pentru copii va avea loc la 1 ianuarie 2022, când suma va crește până la 242 de lei (în cazul celor
Guvernul a aprobat miercuri Ordonanța de Urgență privind compensațiile ce le vor fi acordate angajaților din sectorul minier în cadrul programului de închidere a acestei
Comisia Europeană a anunțat marți accelerarea vaccinării și a prezentat țintele și calendarul recomandat pentru ca UE să revină la vară la un stil de